Vezică urinară reconstruită din intestinul subțire

Un timișorean de 52 de ani care suferea de cancer  s-a „ales” cu o vezică urinară nouă, după o operație  care a durat nu mai puțin de șase ore

Georgeta Petrovici

Pentru bărbatul suferind de cancer la vezică viața va fi cât se poate de normală de acum încolo datorită operației la care a fost supus. Intervenția chirurgicală a fost coordonată de un medic italian și a fost realizată la Spitalul de Urgență din Timișoara.
Este practic prima operație de sistectomie cu reconstrucție totală a vezinii urinare, care a fost făcută în vestul țării. Astfel de intervenții se mai fac în România doar la Institutul Clinic Fundeni din București.
Neovezică în loc de „rezervor”
Intervenția realizată de dr. Tommaso Camerota a avut loc în Clinica de Urologie a Spitalului Clinic de Urgență Județean Timișoara. Un pacient în vârstă de 52 de ani care suferea de cancer a primit, după o intervenție care a durat 6 ore, o nouă vezică urinară. Neovezica – după cum e numită în terminologia de specialitate – a fost construită dintr-o bucată din intestinul subțire al pacientului și montată în locul organului bolnav care a fost îndepărtat în timpul intervenției.
Datorită acestei proceduri complexe pacientul va avea o viață normală. Specialiștii afirmă că segmentul lipsă de intestin (folosit la construcția noii vezici) practic nu se simte, în timp ce reconstituirea vezicii urinare „permite pacientului să urineze în mod natural și să aibă o excelentă calitate a vieții postoperator”, a explicat dr. Camerota.
Operațiile care se fac în mod uzual în caz de cancer generalizat la vezica urinară salvează pacientul, dar cu compromisuri majore. Intervențiile uzuale în care vezica trebuie extirpată odată cu cancerul împiedică bolnavul să urineze normal. Alternativa este ca din intestin să i se confecționeze un soi de „rezervor” intern, dotat cu un cateter la nivelul ombilicului. Periodic, bolnavul trebuie să „deschisă robinetul” și să elimine urina.
O altă variantă este ca din intestin pacientul să primească în locul vezicii lipsă un conduct care leagă ureterele la nivelul ombilicului, pentru evacuarea urinii într-o pungă colectoare atașată extern corpului și pe care bolnavul trebuie să o poarte în permanență.
Profilul bolnavului care poate fi operat
Dacă în partea de vest a țării nu s-au mai făcut astfel de intervenții, medicii de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti se laudă anual cu peste 100 de reconstrucţii de vezici urinare.
Specialiștii de la Fundeni spun că anual au circa 300 de pacienţi cărora le scot vezica urinară. Nu se pot face reconstrucții de vezică la toți, pentru că mulți dintre ei sunt vârstnici și suferă de boli care contraindică intervenția. În aceste cazuri,  se fac derivaţii urinare cutanate, adică se  ataşează o punguţă pe piele.
Intervenţia chirurgicală de reconstrucție a vezicii se recomandă cu precauție bolnavilor care suferă de diabet, hipertensiune arterială, anemie, hepatită cronică sau ciroză.

^ O boală adusă de fumat, fast-food și meserii riscante
Cancerul la vezica urinară este considerat deosebit de agresiv. Una din formele sale superificiale este când tumoarea n-a depășit mucoasa vezicii. A doua categorie este cancerul invaziv, cu tumoarea infiltrată în peretele vezicii și uneori chiar ieșită în afară. Statisticile medicale arată că deși incidența cancerului superficial este mai mare, cel mai adesea acesta recidivează. Peste 200 de substanțe chimice s-a dovedit că produc acest tip de cancer și peste 40 de meserii atrag riscul îmbolnăvirii vezicii urinare. Fumatul, ca și dieta fast-food plină de grăsimi sau proteine, favorizează boala. La fel și unele citostatice, ca și tratamentele cu raze în zona pelvisului. Cancerul vezical reprezintă 7% din toate cancerele, iar la bărbat este a patra cauză de îmbolnăvire prin cancer  (7%) după prostată, plămân și colorectal.

Segmentul lipsă de intestin (folosit la construcția noii vezici) practic nu se simte, în timp ce reconstituirea vezicii urinare permite pacientului să urineze în mod natural.”  


dr. Tommaso Camerota
medic urolog care a operat
la Spitalul Județean Timișoara

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

4 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

34 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: