Sari la conținut

Vești excelente! Gabriela Firea: „Premieră! 10.000 de euro pentru studenți și 15.000 de euro pentru tinerele familii”. De când se pot accesa și care sunt condițiile

Vești excelente! Gabriela Firea: „Premieră! 10.000 de euro pentru studenți și 15.000 de euro pentru tinerele familii”. De când se pot accesa și cum.

 

Vești excelente pentru tineri. Gabriela Firea a reuşit să implementeze două programe de creditare pentru studenţi şi tinere familii, „Student Invest” și „Family Start”.

Din data de 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitări, anunță ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, pe pagina sa de socializare.

Fostul primar general al Capitalei a explicat pe reţelele de socializare, despre ce este vorba și cum pot fi accesați acești bani.

„Premieră! Credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru tinere familii, cu garanția statului și dobândă subvenționată.

✍🏻 Astăzi, am semnat convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”, în prezența liderilor coaliției de guvernare – președintele
Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu , prim-ministrul României și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă și vicepremierul Kelemen Hunor , președinte UDMR.

Primele bănci din proiect

Le mulțumesc tuturor pentru susținere. A fost un consens politic pentru aceste două programe încă de la început.
🤝🏻 De asemenea, le mulțumesc pentru ajutor ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, președintelui Directoratului Fondului Român de Contragarantare, Alin Văleanu.
Ne-au fost alături și directorii primelor bănci prin care vor fi derulate cele două programe – Bogdan NEACȘU,
Director General CEC Bank, Adrian MORAR, Director General Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP și alți directori din rețeaua CREDITCOOP.
📍 Din 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitările tinerilor care vor să beneficiez de aceste programe de creditare cu garanția și dobânda subvenționată de stat, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Cine poate obține banii

👨‍👩‍👧‍👦 Prin programul „Family Start”, tinerii până în 45 de ani și cu venituri nete până la 7.500 de lei pe familie/lună pot obține un credit în valoare de maxim 75.000 lei, pentru cheltuieli legate de
cununia religioasă sau civilă, dar nu mai mult de 20.000 de lei, educația copiilor, achiziția de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe etc.
👩🏻‍🏫🧑🏻‍🏫 În programul național „Student Invest”, tinerii cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației Naționale pot obține un credit în valoare de maxim 50.000 lei.
Banii pot fi cheltuiți pentru taxe de studii, pentru publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești etc.
📈 Pentru ambele programe, perioada maximă de rambursare este 10 ani, dublă față de orice alt credit de nevoi personale pe piață acum.
💳 Au solicitat deja plafon CEC Bank, băncile cooperatiste afiliate CREDITCOOP și Libra Bank. Discuțiile sunt deja avansate cu Raiffeisen Bank și Alpha Bank.
🪙 Pentru un credit de 50.000 de lei rata lunară ajunge la 417 lei, în Programul „Student Invest”. În cel de-al doilea program, pentru un credit de 75.000 lei, rată lunară ajunge la 625 de lei”, explică ministrul pe pagina sa de Facebook.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel