Deşi zilele trecute despre starea de sănătate a Ionelei Prodan se auzeau doar lucruri negative, iată că vine şi prima veste bună. Conform apropiaţilor, cântăreaţa de muzică populară a deschis ochii şi a vorbit, printre lacrimi, cu familia, potrivit antena1.ro.
Aflată în spital de mai bine de trei săptămâni, Ionela Prodan a trecut prin momente extrem de delicate în weekend, iar surse din spital au dezvăluit în presă că artista ar fi fost în comă şi nu îşi mai revenea.
Pe de altă parte, apropiaţi ai familiei susţin cu totul altceva. Este adevărat, Ionela Prodan se află în stare critică la spital, dar este stabilizată. “Artista se află în continuare sub tratament medicamentos, sub atenta supraveghere a doctorilor. Uneori se simte bine, alteori se simte rău! Este greu de spus ceva concret”, au spus apropiaţii.
Ba mai mult, îndrăgita cântăreaţă de muzică populară a deschis ochii luni după amiaza şi a vorbit cu fiicele sale. „Era foarte slăbită, dar faptul că a reacţionat reprezintă cu adevărat o minune”.