Categories: Ştiri sănătate

Vești bune! Varianta unei proteine ar putea fi cheia tratamentului pentru cancer la sân

Din cuprinsul articolului

Vești bune! Varianta unei proteine ar putea fi cheia tratamentului pentru cancer la sân și ar putea fi o rază de speranță pentru milioane de femei cu această boală.

 

O variantă rară a unei proteine care se regăseşte în celulele organismului uman poate deţine cheia transformării tratamentului pentru cancerul de sân, au anunţat oamenii de ştiinţă britanici.

Experţii cred că ţintirea acestei variante – numită RAC1B – poate „spori considerabil” eficacitatea tratamentului.

Cercetători de la Universitatea din Manchester cred că RAC1B ar deţine un rol cheie în influenţarea rezistenţei celulelor canceroase la tratament, notează Sănătatea TV, citând  Agerpres.

Totodată, ei au descoperit că inexistenţa acestei variante a proteinei poate preveni formarea tumorilor, acest lucru neavând efecte nocive asupra organelor.

„Pentru prima dată, cercetările noastre au demonstrat că în lipsa RAC1B, celulele stem în cancer de sân nu pot forma tumori şi devin mai vulnerabile la chimioterapie, făcând tratamentul şi mai eficient”, a declarat dr. Ahmet Ucar, cercetător în domeniul cancerului de sân la Universitatea din Manchester.

„RAC1B nu este necesară pentru celulele sănătoase, aşa că ţintirea RAC1B cu noi tratamente împotriva cancerului este puţin probabil să aibă efecte secundare severe”, a precizat Ucar.

Terapii țintite

„Sperăm că cercetări suplimentare vor ajuta la traducerea acestor constatări în terapii ţintite pentru pacienţii cu cancer de sân”, a adăugat cercetătorul.

Pentru a demonstra acest lucru, oamenii de ştiinţă au transplantat celule canceroase din tumori mamare la şoareci. Ei au descoperit că în celulele cărora le lipsea RAC1B nu se formaseră tumori vizibile după 100 de zile.

„Este încântător faptul că o variantă trecută cu vederea anterior a unei proteine comune ar putea deţine cheia transformării modului în care tratăm cancerul de sân”, a declarat dr. Simon Vincent, director de cercetare în cadrul Breast Cancer Now.

„Astfel de descoperiri în stadiu incipient pot contribui la furnizarea unor baze pentru descoperirile majore din viitor, conducând la tratamente noi şi eficiente pentru cele 55.000 de femei şi cei 370 de bărbaţi care sunt diagnosticaţi cu cancer mamar în Marea Britanie în fiecare an”, a adăugat Vincent.

Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul Oncogene, mai notează Sănătatea TV.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

26 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

56 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: