Categories: Ştiri sănătate

Veşti bune pentru viitorii părinţi! Zeci de maternităţi din țară, dotate cu peste 170 de echipamente medicale

Un număr de 45 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din 28 de judeţe au fost dotate cu peste 170 de echipamente medicale de un milion de euro, prin programul „Împreună din prima zi” pentru reducerea mortalităţii infantile.

Organizaţia „Salvaţi Copiii România” anunţă într-un comunicat că peste 20.000 de nou-născuţi vor beneficia de cele mai bune îngrijiri medicale.

Cele 45 de secţii de neonatologie au primit echipamente de neonatologie printre care: ecografe care vor ajuta la identificarea rapidă a diferitelor malformaţii şi intervenţia timpurie pentru a preveni complicaţiile; sisteme avansate de ventilaţie; dispozitive de monitorizare care ajută la diagnosticul unei game largi de boli frecvent întâlnite la prematuri; incubatoare cu control termic precis care asigură temperatura ideală pentru dezvoltarea bebeluşilor prematuri; blendere de oxigen; stimulator resuscitare nou-născut; pulsoximetre şi videolaringoscop.

Programul „Împreună din prima zi”

Parteneriatul dintre Fundaţia OMV Petrom şi Salvaţi Copiii face parte din programul strategic de sănătate timpurie „Împreună din prima zi” şi continuă demersurile organizaţiei de susţinere a îngrijirii copiilor prin îmbunătăţirea accesului la servicii medicale de calitate pentru mame şi nou-născuţi în comunităţile dezavantajate, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă în România. Programul „Împreună din prima zi” a fost implementat în perioada aprilie 2022 – aprilie 2023.

Din 2010 până în prezent, Salvaţi Copiii a dotat 107 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

Echipa Salvaţi Copiii România, susţinută de specialişti locali (medici de familie, asistenţi sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o reţea de incluziune socială şi combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) la nivel local, astfel ajutând la creşterea accesului la servicii sustenabile şi de calitate pentru mame, gravide, gravide minore şi copii până în 5 ani.

Activităţi în 20 de judeţe

Până în prezent, Salvaţi Copiii România a lucrat în 20 de judeţe, în 61 de comunităţi rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide şi copii până în 5 ani.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru 2021, România se află pe locul doi în Uniunea Europeană la capitolul mortalitate infantilă, indică o statistică Eurostat.

Potrivit datelor finale ale Institutului Naţional de Statistică, în 2021 rata mortalităţii infantile a arătat „discrepanţele majore” dintre judeţele ţării. Astfel, primele trei poziţii în top sunt ocupate de Tulcea (o rată a mortalităţii infantile de 11,1 la mia de copii născuţi vii), Sălaj (8,9 la mie) şi Neamţ (8,2 la mie), în vreme ce în Bucureşti, unde sunt cele mai multe maternităţi de gradul 3, rata mortalităţii infantile a fost de 2,3 la mia de copii născuţi vii.

Recent Posts

Horoscop 4-11 noiembrie 2024, cu Cristina Demetrescu: zodia care va reuși să mute munții din loc! Succes pe toate planurile

În săptămâna 4-11 noiembrie 2024, Cristina Demetrescu a explicat că intrarea lui Marte în zodia…

15 minute ago

Arges: O pacientă de 69 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în premieră

La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…

34 de minute ago

Anunț oficial, extrem de important, de la Ministrul Muncii: cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…

55 de minute ago

Cum va fi IARNA 2024-2025 în Europa? Prognoza METEO – impactul fenomenului La Niña

Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…

o oră ago

România are nevoie de un program național de dezvoltare a industriei farmaceutice

Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…

2 ore ago

Bill Gates face o nouă profeţie terifiantă: O altă mare problemă va lovi omenirea

Miliardarul Bill Gates a lansat un nou avertisment şi susţine că omenirea, chiar dacă va…

2 ore ago

Citeste si: