Din cuprinsul articolului
Vești bune pentru acești români! Începând cu luna aprilie a acestui an vor primi bani, potrivit unei legi care a intrat în vigoare recent.
Persoanele cu dizabilităţi vor putea primi, din acest an, pe lângă tichetele necesare efectuării procedurilor de recuperare, şi ajutoare de la stat, adică bani pentru chirie, transport şi utilităţi -potrivit unei legi care a intrat în vigoare la începutul acestei luni.
Metodologia de acordare, utilizare şi decontare a tichetelor va fi aprobată în cel mult 90 de zile de la aplicarea legii, în timp ce modul de acordare a sumelor de bani, destinate chiriilor sau utilităţilor, ar urma să fie adoptat cel mai târziu pe 8 iulie anul acesta.
Din luna aprilie, persoanele cu dizabilități ar urma să primească anual 12 tichete, dacă au un handicap grav sau 6 tichete, dacă au un handicap accentuat.
BANI pentru persoanele cu handicap
Tichetele vor fi acordate la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist, atât copiilor, cât și persoanelor adulte cu handicap.
Aceste tichete vor putea fi utilizate pentru recuperare, reabilitare sau chinetoterapie, în funcție de diagnostic, iar valoarea tichetelor urmează să fie stabilită și actualizată printr-o hotărâre de Guvern și va fi suportată integral din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin Casa de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, persoanele adulte cu dizabilități ar urma să primească și o indemnizație lunară, tot în funcție de gradul de handicap, în vederea administrării unei locuințe.
Aceasta va include plata chiriei pentru locuințele închiriate din mediul privat sau din fondul de locuințe sociale,. De la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile s-ar putea acorda și o sumă, oridecâteori situația o impune, pentru prevenirea instituționalizării persoanei adulte. cu dizabilități sau pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate.
Banii acordați ar urma să acopere costurile de reparații, lucrări de adaptare a locuinței, mutarea bunurilor personale, transportul, contractarea de servicii necesare de tipul celor de igienizare și altele, informează RRA.