Categories: Ştiri sănătate

Vestea zilei pentru Simona Halep: Modalitatea prin care Roxadustat-ul a pătruns în organismul sportivei

Din cuprinsul articolului

Vestea zilei pentru Simona Halep. Cristian Jura, judecător român la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, declară că sportiva ar putea scăpa complet de acuzaţiile de dopaj.

„Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustat-ul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat.

Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă care nu este precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet.

Sportiva se află, în continuare, în acest moment între ridicarea suspendării, respectiv eliminarea oricăror sancțiuni și suspendarea de 4 ani din activitatea sportivă.

Așa cum afirmam și cu altă ocazie suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping, și anume să se stabilească foarte clar modul cum a pătruns substanța în organism și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive.

Una dintre condiții a fost îndeplinită, s-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organismul sportivei.

Urmează ca sportiva să demonstreze și lipsa vinovăției și a neglijenței.

Adică, sportivul sau altă persoană să dovedească faptul că nu a știut sau suspectat și că nu putea în mod rezonabil să știe sau să suspecteze, chiar prin manifestarea celei mai atente precauții, faptul că a folosit sau că i s-au administrat substanțe interzise sau metode interzise sau că, într-un alt mod, a încălcat reglementările anti-doping”, a declarat Cristian Jura pentru Prosport.

Ce urmează pentru Simona Halep

„Procedural, urmează mai multe etape: O audiere provizorie organizată în fața Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului.

În această etapă este posibilă ridicarea suspendării provizorii a sportivei ținând cont de dovezile că a ingerat un supliment contaminat. Dar aș face o precizare importantă, așa cum este posibilă ridicarea suspendării provizorii, la fel de bine ea poate fi menținută, depinde foarte mult de probatoriu;

Urmează procedura pe fond care se va judeca în fața Sport Resolutions de la Londra. Aici solicitările vor fi făcute în funcție de ce s-a decis în cadrul primei audieri. Abia acum sportiva își poate demonstra nevinovăția.

– O ultimă etapă, s-ar putea desfășura în fața Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv TAS de la Lausanne, în condițiile în care sportiva nu este mulțumită de decizia celor de la Sport Resolutions.

Prezentând probe solide, ar putea arăta că suplimentul alimentar se produce pe exact aceeași linie de producție pe care se produce și medicamentul care are substanța activă Roxadustat, și astfel s-a produs contaminarea”, a mai spus judecătorul TAS.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: