Vestea tristă a zilei! Bilanțul tragediei de la Matei Balș a ajuns la șase.
Ministerul Sănătății a transmis un comunicat presei, prin care anunță un nou deces înregistrat în randul pacienților care au fost transferați de la Institutul Național de Boli Infectioase „Matei Balș” după incendiul produs vineri dimineața.
„Ministerul Sănătății a fost anunțat despre un nou deces înregistrat în randul pacienților care au fost transferați de la Institutul Național de Boli Infectioase “Matei Balș” după incendiul produs.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 58 ani internată în Spitalul Universitar de Urgență București care se afla în stare gravă.
Pacienta era intubată, cu o pneumonie COVID-19 severă, inhalare de fum și cu arsură de 2% din suprafața corporală”, se rată în comunicat.
Bilanțul urcă astfel la șase decese, cu tot cu persoanele decedate în incendiu.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…