Categories: Ştiri sănătate

Vestea începutului de an, mesaj optimist venit de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Vestea începutului de an, mesaj optimist venit de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Şeful OMS, Tedros Ghebreyesu, se declară optimist că pandemia de coronavirus va fi învinsă anul acesta.

 

Anul 2022 începe şi cu veşti mai bune de la OMS

Seful OMS precizează că asta se poate întâmpla cu condiția ca statele lumii să acţioneze împreună, pentru a opri răspândirea şi, în acelaşi timp, să renunţe la achiziţia egoistă de vaccinuri, în detrimentul naţiunilor sărace.

Comentariile de Anul Nou vin la doi ani de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost notificată pentru prima dată privind cazurile de pneumonie din China, aduse de o tulpină necunoscută de virus.

Între timp, coronavirusul a ajuns să facă parte din viața de zi cu zi, aproape 5,5 milioane de oameni au murit de COVID, iar numărul celor infectați la nivel global este acum de 287 de milioane, aşa că în întreaga lume trecerea în noul an este tot sub semnul pandemiei și al restricțiilor sanitare.

Trecerea dintre ani sărbătorită cu mai puțin fast

Petrecerile cu o participare numeroasă şi focurile de artificii au fost anulate în multe locuri de pe glob, aşa cum a fost, de exemplu, la Londra sau la Paris. În Austrialia, la Sydney, startul în 2022 s-a dat, totuşi, cu celebrul foc de artificii, transmis în direct pe internet; 6 tone de material pirotehnic au fost aprinse, pe fundalul impunător al Harbour Bridge şi Opera.

România face pregătiri pentru preconizatul val 5 al pandemiei

Situația va fi complicată la noi în țară, pentru că rata de vaccinare anti-COVID este una redusă, de aproximativ 40% în ceea ce privește schema completă și un procent și mai mic când vine vorba de doza suplimentareă.

Acest aspect nu pare să se îmbunătățească prea mult în următoarea perioadă, interesul pentru unul dintre serurile anti-COVID disponibile la nivelul Uniunii Europene fiind din ce în ce mai redus. De pildă, în ultima săptămână în România, mai puțin de 30.500 de persoane au început schema de vaccinare.

O altă vulnerabilitate semnalată de specialiști este situația bolnavilor cronici și a celor care nu au mai mers la doctor în ultimii doi ani din cauza situației epidemiologice.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: