Categories: Ştiri sănătate

Veste bună! Începând cu iulie 2021, mai multe servicii de prevenție sunt decontate din fonduri publice

Veste bună! Începând cu iulie 2021, mai multe servicii de prevenție sunt decontate din fonduri publice.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat marți, 13 iulie, că vor fi decontate mai multe servicii de prevenție din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

Începând cu iulie 2021, mai multe servicii de prevenție sunt decontate din fonduri publice

Astfel, investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează din fondul alocat de casele de asigurări de sănătate pentru investigații paraclinice, prin intermediul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii paraclinice, în limita valorilor de contract.

„Niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza acordarea investigațiilor recomandate de medicul de familie în cadrul consultației de prevenție pentru asiguratul din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, pe motiv că s-au epuizat fondurile.

Îi încurajez pe toți cei care întâmpină astfel de probleme să sesizeze casele de asigurări de sănătate pentru remedierea unor astfel de situații”, a atras atenția președintele CNAS, Adrian Gheorghe.

Ce investigații sunt exceptate în România

  • Excepție fac investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție efectuate asiguraților din lista proprie cu vârsta de peste 40 de ani, care pot fi acordate de furnizorii de servicii paraclinice și peste valoarea de contract, în limita fondurilor alocate asistenței medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialități paraclinice.

În situația în care fondurile alocate de casa de asigurări de sănătate au fost epuizate la momentul în care asiguratul solicită acordarea serviciilor recomandate, acesta va beneficia de investigații, urmând ca furnizorul să primească ulterior contravaloarea lor, peste valoarea de contract, prin încheierea unui act adițional, în baza documentelor care justifică acordarea investigațiilor recomandate de medicul de familie pentru evaluarea stării de sănătate a asiguratului asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani.

Cum va fi completat Biletul de trimitere pentru investigații până la apariția noului format

Noul formular de bilet de trimitere pentru investigații paraclinice în noul format va fi implementat nu mai târziu de data de 30 septembrie 2021. Până la tipărirea acestuia, în cadrul consultațiilor de prevenție acordate pentru orice categorie de vârstă medicul de familie va completa forma actuală a biletului de trimitere pentru investigații.

În titlul biletului de trimitere, medicul de familie va tăia cu o linie sintagma: „a căror contravaloare se suportă de către furnizorii de servicii medicale paraclinice – analize medicale de laborator aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate”.

„Prevenția este o componentă extrem de importantă a sistemului de sănătate, căreia trebuie să îi acordăm o mai mare atenție pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Prevenirea îmbolnăvirilor și depistarea unor afecțiuni în faze incipiente mai ușor de tratat aduce beneficii majore.

(…) Pacienții vor avea șanse mai mari de recuperare, iar costurile vor fi mai mici. Noile reglementări reprezintă doar primii pași pentru întărirea prevenției. Consultările pentru viitorul Contract-cadru, prin care dorim să introducem noi măsuri în această direcție, vor demara în scurt timp, astfel încât să putem lua cele mai bune decizii pentru sănătatea populației”, a mai spus Adrian Gheorghe.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

7 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

8 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

8 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

8 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

9 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

9 ore ago

Citeste si: