Din cuprinsul articolului
Unele studii au demonstrat că pe perioada verii sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.
Cu toate acestea, adesea multe persoane simt nevoia ca după prânz să-şi facă siesta cu un pui de somn. Zeci de ani, oamenii de știință au avut opinii contradictorii în privinţa beneficiilor medicale reale ale somnului de după- amiază, după cum scrie Euronews.
Într-un studiu recent publicat în revista științifică Obesity, o echipă de oameni de știință spanioli a cercetat problema somnului. Descoperirile lor aruncă o lumină nouă asupra conexiunii dintre durata, locația somnului și mai mulți markeri metabolici, inclusiv obezitate.
Potrivit cercetării realizate cu participarea a peste 3.000 de persoane, s-a constatat că cei care dorm după-amiază mai mult de 30 de minute au un indice de masă corporală cu 2% mai mare, față de cei care nu dorm. Aceștia au avut, de asemenea, un risc cu 23% mai mare de obezitate și un risc cu 40% mai mare de sindrom metabolic, un grup de afecțiuni medicale care cresc riscul de a dezvolta boli cardiovasculare.
Pe de altă parte, persoanele care au tras un pui de somn pentru perioade scurte de timp, mai puțin de 30 de minute, au avut un risc redus cu 21% de hipertensiune arterială.
„Siestele lungi sunt asociate cu o creștere a indicelui de masă corporală, trigliceridelor, glucozei și tensiunii arteriale. Însă, când somnul este scurt, îl vedem asociat cu o scădere a probabilității de a avea tensiune arterială crescută, astfel încât, într-un fel, somnul devine protector”, a spus Marta Garaulet, autoarea studiului și profesor de fiziologie la Universitatea din Murcia, Spania.
Studiul a concluzionat că durata somnului ar trebui considerată „relevantă în obezitate”, dar rezultatele indică doar „asocieri”, a clarificat Garaulet, și nu o cauză formală și efect, potrivit sursei citate de tvr.ro.
Cu alte cuvinte, cercetătorii au făcut asocieri „relevante” între persoanele care, de exemplu, dorm mult după-amiază și au un risc mai mare de obezitate, dar asta nu înseamnă neapărat că acești oameni sunt supraponderali pentru că dorm mult și nici că dorm mai mult după-amiază din cauza greutății lor.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…