Din cuprinsul articolului
Autorităţile au decis ca o anumită categorie de pensionari să primească mai mulţi bani începând cu 1 octombrie 2024.
Astfel, pensiile militare cu valoare sub 3.000 de lei nu vor mai fi supuse impozitării, conform unei măsuri ce urmează să fie adoptată de Guvern printr-o ordonanță de urgență.
Această decizie vine ca o corectare a unei prevederi dintr-o lege recent promulgată de președintele Klaus Iohannis, care a majorat plafonul de impozitare pentru pensii de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.
Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro că această măsură are ca scop alinierea pensiilor militare cu restul pensiilor din sistemul public, având în vedere că, în prezent, pensiile militare nu beneficiază de aceeași tratament fiscal ca cele din sistemul public de pensii.
Pensiile militare sunt reglementate prin Legea nr. 223/2015 și nu fac parte din sistemul public de pensii din ianuarie 2016. Acestea sunt gestionate de trei case sectoriale de pensii ale Ministerului Apărării Naționale (MAPN), Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Serviciului Român de Informații (SRI), fiind plătite din bugetele respective ale acestor instituții.
Spre deosebire de pensiile din sistemul public, pensiile militare nu sunt calculate pe baza principiului contributivității, ci pe alte criterii stabilite de lege.
Dacă Guvernul nu ar majora plafonul de impozitare pentru pensiile militare, acestea ar fi impozitate cu 10% pentru suma care depășește plafonul de 2.000 de lei, conform reglementărilor actuale.
Cu toate acestea, pentru a evita aplicarea acestui impozit suplimentar, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care va extinde plafonul neimpozabil și pentru pensiile militare, aliniindu-le astfel la regimul fiscal aplicat pensiilor din sistemul public.
Estimările indică faptul că peste 200.000 de pensionari militari vor beneficia de această măsură de neimpozitare pentru pensiile până la 3.000 de lei.
Citeşte continuarea AICI.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…