Medicii ar putea afla riscul de boli cardiovasculare al pacienților evaluându-le…ridurile. Dar nu cele din jurul ochilor, ci de pe lobii urechilor. Nu este o nouă tehnică de clarviziune, ci o metodă de diagnostic a cărei eficiență a fost recent dovedită științific, relatează marți lepoint.fr, preluând un studiu american publicat în Journal international de medecine (JIM)
JIM precizează în preambul că ‘prezența unei striații pe cel puțin o treime din distanța dintre tragus (mică proeminență a cartilajului pavilionului urechii, înaintea conductului auditiv extern — n.r.) și partea postero-inferioară a marginii loblului urechii a fost asociată frecvent cu o boală coronariană și o arteriopatie periferică (boală a arterelor ce irigă membrele — n.r.)’. Până acum însă nicio cercetare nu a stabilit cu adevărat o legătură între apariția unei asemenea striații și existența unui accident vascular cerebral de origine ischemică, legat prin urmare de un aport sanguin insuficient într-o parte a creierului.
Un cercetător a studiat acest semn la circa 1.000 de pacienți spitalizați, fotografiindu-le lobii urechilor și făcând o clasificare în funcție de caracteristicile striațiilor: înclinare, lungime, profunzime, localizare uni—sau bilaterală. Aceste ‘riduri’ au fost descrise de medici care nu cunoșteau pacienții și nu știau de problemele lor cardiovasculare. ‘Studiul lobului urechii s-a desfășurat în două faze: o fază inițială (300 de pacienți) a vizat definirea criteriilor pentru clasificarea striurilor și a celor care determinau sensibilitatea, specificitatea și valorile predictive ale unei ateroscleroze la fiecare tip de striu. A doua, faza de confirmare (la 700 de pacienți), pentru analiza asocierii prezenței acestei striații cu evenimente cardiovasculare’, se arată în JIM.
Cercetătorii au descoperit astfel un striu diagonal și bilateral pe lobul urechii la 43% dintre pacienții care avuseseră probleme cardiovasculare (boală coronariană și arteriopatie periferică) și la numai 29% din grupul de control, fără această patologie. ‘Accidentul vascular cerebral de origine ischemică s-a asociat semnificativ cu prezența unui striu diagonal și bilateral pe lobul urechii’, scriu autorii.
Ei au ajuns la concluzia că un control al lobului urechii ‘este extrem de util în depistarea clinică a aterosclerozei’ (care afectează pereții interni ai arterelor și reduce circulația sângelui în aceste vase), încheielepoint.fr.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…