Sari la conținut

Vedete din România care au dus o lupta grea cu cancerul, unele dintre ele reușind să învingă boala și să împărtășească poveștile lor inspiraționale

cancer
Sursă foto: PDPics/Pixabay
Relatia cauza-efect a stresului si cancerului

Mai multe vedete din România au trecut prin încercări dificile din cauza cancerului, unele dintre ele reușind să învingă boala și să împărtășească poveștile lor inspiraționale.

Iată câteva personalități publice din România care au dus o luptă grea cu cancerul.

Cătălin Botezatu

Designerul Cătălin Botezatu a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2019. A trecut prin mai multe intervenții chirurgicale complexe, inclusiv una în Turcia. După o perioadă lungă de recuperare, Cătălin și-a reluat activitatea și a vorbit deschis despre experiența sa, încercând să-i inspire pe cei care se confruntă cu o astfel de boală.

”Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet.

După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită.

M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră.

Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a declarat Botezatu.

Olivia Steer

Deși nu a avut personal cancer, Olivia Steer, jurnalistă și activistă, a pierdut-o pe sora ei, Lavinia, în urma unei bătălii cu cancerul de sân. Acest lucru a marcat profund viața Oliviei și a determinat-o să militeze pentru alternative naturale în tratarea bolilor.

Mirabela Dauer

Cântăreața Mirabela Dauer a fost diagnosticată în 2018 cu cancer la rinichi. A suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia i s-a extirpat un rinichi. Mirabela a vorbit deschis despre lupta sa cu boala și despre sprijinul pe care l-a primit de la familie și prieteni.

Aceste vedete sunt doar câteva exemple de oameni care au înfruntat o boală devastatoare, dar au rămas puternici și au împărtășit poveștile lor, inspirând alte persoane să lupte și să aibă speranță.

„Aveam o oboseală şi am început cu un RMN. Mi-am făcut şi CT. Analizele mi-au ieşit bune, cu o infecţie, dar eu am mici infecţii. A venit doctorul la mine şi mi-a zis că am cancer. Apoi m-am internat la spital, iar marţi m-a pus pe masa de operaţie. Aceasta a durat 6-7 ore”, a povestit Mirabela Dauer la emisiunea „Vorbeste lumea” de la PRO TV.

Artista a avut o tumoră la rinichi şi spune că a ajutat-o foarte mult faptul că ea este credincioasă.

„După ce mi-am revenit, ţipam că vreau apă. Eram disperată. Operaţia a decurs bine. Am fost încrezătoare pentru că-L iubesc pe Dumnezeu. Am avut o tumoră ascunsă pe un rinichi. Mi-a zis că am un cancer furios şi că poate nu o să ajung la chimioterapie. Cancerul meu s-a extins la vezică. Mi-a scos 52 de ganglioni şi a început tratamentul la vezică. Telenovela mea continuă de 3 ani, tratamentul continuă”, rememorează artista.

Monica Tatoiu și Sanda Nicola au avut cancer pe col uterin

Monica Tatoiu a fost diagnosticată de 2 ori cu cancer pe col uterin. La doar 23 de ani, medicii i-au dat cruntul verdict, însă a luptat cu boala pe care a reușit, în cele din urmă să o învingă. Doar că afecțiunea a revenit, în urmă cu câțiva ani. Cu toate acestea, femeia de afaceri nu a cedat în fața bolii și a învins-o din nou.

„Mi-am făcut niște analize și doctorul mi-a zis: puteți să muriți în orice clipă”, spunea Monica Tatoiu în 2010.

Și Sanda Nicola a învins boala, după ce, în anul 2005 a fost diagnosticată cu cancer pe col uterin. Tratamentul pe care l-a urmat a durat 2 ani, iar jurnalista a ajuns să facă și o intervenție chirurgicală pentru a se vindeca. În cele din urmă, aceasta a ajuns să învingă boala cruntă.

„Am o relație specială și tumultoasă cu norocul. N-a venit niciodată când am bătut eu din picior cu nerăbdare. Nu s-a arătat niciodată când am jucat la loto și a refuzat categoric să-mi ofere ceva nemuncit. Însă m-a așteptat întotdeauna cu brațele deschise la capătul unei curse nebune cu propriile limite și m-a răsplătit de fiecare dată când mi-am dovedit perseverența”, povestea Sanda Nicola.

Bianca Brad a avut cancer la sân

Bianca Brad a fost diagnosticată cu cancer la sân în anul 2015. Cunoscuta actriță s-a luptat timp de 6 ani și a făcut tot posibilul să se vindece. În urma unei intervenții chirurgicale care a avut loc în 2021, aceasta a reușit în cele din urmă să scape de probleme.

„Am fost şi voi fi mereu recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat, dar astăzi, 8 aprilie 2022 – la un an de când am trăit prima zi din restul noii mele vieţi, vreau să spun, pe această cale, în mod special: dacă ar fi să fac o „to do list” – o listă cu cele mai importante lucruri de făcut pentru a te vindeca, după cei 6 ani, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu reuşite şi eşecuri, cu momente de deznădejde, dar şi de speranţă şi bucurie, ar fi aşa: Să ai curaj! Să lupţi! Să-ţi înfrângi frica! Să-ţi asculţi intuiţia! Să te rogi! Să ai răbdare! Să crezi! Să fii recunoscător! Să te bucuri de viaţă!”, spunea Bianca Brad potrivit Click.ro.

Corina Drăgotescu a învins cancerul

Corina Drăgotescu este o altă jurnalistă care a suferit de cancer. Deși făcea chimioterapie și trecea prin clipe îngrozitoare, aceasta a continuat să lucreze. Pentru a se recupera, jurnalista a avut nevoie de o histerectomie totală, iar astfel a învins boala.

„Am aflat brusc, într-o dimineaţă, în urma unui control urmat de o ecografie. A fost un şoc, dar primul lucru pe care am vrut să-l ştiu a fost care sunt paşii imediaţi.

Doctoriţa mi-a spus că ar trebui să mă operez a doua zi şi că e posibil să urmez apoi un tratament mai lung. Îi mulţumesc şi acum că nu mi-a dat false speranţe. Undeva, în mintea mea, mai era o speranţă firavă că n-aş avea cancer, dar din nefericire n-am lăsat-o să se dezvolte”, a povestit Corina Drăgotescu, potrivit Wowbiz.ro.

Monica Pop a rămas optimistă după ce a fost diagnosticată cu cancer

Monica Pop se numără printre cei mai renumiți medici din România. Cu toate acestea, se luptă de opt ani cu cancerul de colon și a trecut prin mai multe operații și tratamente. Vedeta a reușit însă să rămână puternică și optimistă, iar acest lucru a ajutat-o să se vindece.

„Și când nu îmi era foarte bine, eu spuneam că sunt foarte bine. Pentru că mi-am creat un mod de gândire, de viață, așa am învins. Nu am stat acasă nicio zi. A doua zi după externare, după intervențiile chirurgicale, m-am dus la serviciu”, a declarat Monica Pop pentru Doctorulzilei.

Carmen Șerban s-a vindecat de cancer prin credință

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Admiratorii artistei Carmen Șerban au rămas fără cuvinte atunci când au aflat că interpreta a fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu mai mulți ani, mai ales că o bună perioadă de timp a ținut această veste departe de cei din jur.

Totuși, cântăreața a reușit în cele din urmă să vorbească deschis despre perioada cumplită din viața ei și a dezvăluit că doar credința în Dumnezeu a ajutat-o să se vindece. Ba mai mult, chiar și medicii o sfătuiau să se roage.

„Una din minunile care mi-au schimbat deja viața este, în primul rând, faptul că m-am vindecat de un cancer prin credință. Știți foarte bine povestea mea, fanii mei o cunosc. Într-adevăr, am avut un cancer în urmă cu 11 sau 12 ani, când am fost depistată. Se mărea de la o zi la alta, de la o lună la alta, era galopant cancerul și l-am vindecat într-un an și jumătate doar prin credință.

Fără medici, desigur sub monitorizarea medicilor, care nu voiau să îmi administreze tratament medical, ci pur și simplu mă trimiteau să merg la biserică. Eu credeam atunci că au luat-o razna preoții și în gândul meu îi înjuram. Acum m-am vindecat, sunt vindecată, sunt bine și fericită”, a declarat Carmen Șerban într-o emisiune Tv.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel