Ministrul Sănătății l-a propus pe Vasile Ciurchea pentru a prelua conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Vasile Ciurchea a demisionat de la şefia CNAS la finalul lunii martie 2016 din motive personale. Vasile Ciurchea era la conducerea CNAS din iunie 2014, fiind numit în funcţie prin decizie a premierului de atunci, Victor Ponta. El a mai fost preşedinte al CNAS şi din februarie 2007 până în ianuarie 2009, când a fost înlocuit de Irinel Popescu.
Ciurchea a fost anchetat de procurorii DNA pentru nereguli exact la licitațiile pentru cardul de sănătate, incluse în Sistemul Unic Informatizat.
„În perioada 2007-2009, între CNAS și HP România S.R.L au fost încheiate mai multe acte adiționale la un contract de informatizare a instituției, prin care au fost achiziționate servicii suplimentare de asistență tehnică și instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) și pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la prețuri supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiționale acte și de 760/zi-om, în cazul unui alt act adițional, dintre cele care fac obiectul prezentului dosar”, precizează DNA. „Din probele administrate a rezultat că aceste acte adiționale au fost încheiate în următoarele condiții: – fără să se aplice o procedură de achiziție conform legii; – CNAS a acceptat propunerile SC HP ROMÂNIA fără o analiză proprie a necesarului și a prețului ofertat, fără o negociere reală și fără o fundamentare a tarifului din partea furnizorului, – ofertele SC HP ROMÂNIA SRL nu au fost analizate în cadrul Comisiei de negociere/de analiză și evaluare tehnico-economică de optimizare a SIUI – aceste servicii au fost subcontractate până la prestatorii direcți, la prețuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate, prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om”, se mai arată în comunicatul DNA. Procurorii afirmă că prin această schemă a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA, „reprezentând diferența între valoarea serviciilor facturate de SC HP ROMÂNIA SRL și costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om), bani care ar fi fost plătiți de CNAS în mod nelegal”, acuza DNA în 2016.
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…