Sari la conținut

Vasile Bănescu, despre preoții anti-vacciniști: „Sfânta Împărtășanie nu poate fi comparată cu un vaccin /Nu există conflict real între credință și știință”

Vasile Bănescu, despre preoții anti-vacciniști: „Sfânta Împărtășanie nu poate fi comparată cu un vaccin /Nu există conflict real între credință și știință”

La începutul lunii aprilie, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române declara că în cazul campaniei de vaccinare „ajutorul Bisericii există și se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioși a informațiilor cuprinse în Broșura „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”. La puțin timp de la această declarație, Bănescu anunța că are Covid.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire apucasem sa fac prima doza de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi inainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar in acest context am facut o forma foarte usoara. La gradul meu de oboseala și stres ar fi putut fi altfel dacă nu as fi fost vaccinat. Sa fiți/ sa fim cu toții ocrotiți alaturi de cei dragi! Speranta pusă in Dumnezeu ne va ajuta mereu”, a spus Bănescu, potrivit activenews.ro.

Vasile Bănescu: Acest conflict este fals. Nu există conflict real între credință și știință

Recent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat, potrivit Digi24, că preoții care spun că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie” nu fac altceva să-i demobilizeze pe credincioși.

„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie.

Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor. Ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin.

Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu. Pentru că a-l compara pe Cristos cu un vaccin este ceva sacrileg. Este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia, tu, ca înțelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice și că nu ai nevoie de nimic altceva.

(…) Se confundă panurile cu un preț nefiresc și dureros. Mi se pare că un astfel de mesaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși. A fracturat un dialog firesc, fie el și mental, între oamenii credincioși și oamenii dintr-o sferă științifică. Acest conflict este fals. Nu există conflict real între credință și știință”, a explicat Bănescu.

Vasile Bănescu a subliniat că pentru o corectă informare în ceea ce privește vaccinarea anti-covid, este necesar sfatul doctorilor de familie.

„Eu știu că foarte mulți oameni credincioși s-au vaccinat. Suntem pe drumul ieșirii din pandemie și cred că până la urmă acești oameni sceptici vor înțelege că vaccinul nu-ți face rău. Și că trebuie să te sfătuiești cu medicul în privința profilului tău medical. E firesc să faci asta, așa am făcut și eu.

Când optăm pentru un act care are legătură cu sănătatea noastră, optăm într-un mod responsabil, care presupune o informare. Nu poți să spui că ești un om responsabil dacă alegi să rămâi dezinformat”, a mai spus Bănescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel