Categories: Ştiri sănătate

Vârsta la care apare cel mai des demența

Cam una din zece persoane de peste 65 de ani suferă de o anumită formă de demenţă, a declarat preşedintele Societăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie, Gabriel Prada.

„Peste 65 de ani cam una din zece persoane suferă de o anumită formă de demenţă, ajungând ca la peste 85 de ani circa jumătate dintre persoanele vârstnice să sufere de o astfel de problemă”, a afirmat Prada, într-o conferinţă de presă.

El a spus că peste 17% din populaţie sunt persoane vârstnice.

În opinia sa, este foarte important să fie descoperite din timp aceste probleme, pentru a se putea interveni.

Gabriel Prada a arătat că este foarte importantă înfiinţarea reţelei de geriatrie la nivel naţional, pentru că aceasta va putea schimba modul de abordare a problematicii pacientului.

„Acum avem o abordare de tip pasiv. Sistemul de sănătate aşteaptă ca pacientul, când se simte rău între ghilimele, să se prezinte la consultul medical. Se pierd foarte mulţi pacienţi în faze incipiente de boală. Această reţea de geriatrie, cum a conceput-o şi doamna profesor Ana Aslan, avea rol profilactic în primul rând, adică să evalueze screening persoanele în vârstă pentru a identifica problemele, inclusiv cele legate de fragilitate, şi a sugera intervenţii într-o echipă multidisciplinară”, a susţinut Gabriel Prada.

Directorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală, Ileana Mihaela Botezat Antonescu, a spus că în România accesul la diagnostic în cazul persoanelor care sunt bănuite de a avea o deteriorare cognitivă este relativ facil.

„Din păcate, vă spun din experienţă personală, multe cazuri vin la prima diagnosticare pur şi simplu pentru a obţine certificatul de handicap, indemnizaţia de handicap. Familia solicită certificatul şi nu se preocupă de ce să mai facă, cum să mai abordeze, cum să fie consiliată. Accesul la diagnostic, accesul la tratament este facil, medicamentele sunt la preţuri mici, sunt compensate integral. Perioada post diagnostic – aici intervin dificultăţile”, a menţionat ea.

Potrivit acesteia, depresia ca tulburare psihică reprezintă un factor de vulnerabilitate pentru instalarea demenţei.

„Depistând, putem şi interveni probabil cu o anumită eficienţă”, a mai spus aceasta

Recent Posts

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

11 minute ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

41 de minute ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

o oră ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

2 ore ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

2 ore ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

2 ore ago

Citeste si: