Din cuprinsul articolului
Variola maimuței: „toți pacienții au leziuni cutanate în zona…”. Belgia a raportat primul deces cauzat de această boală, aici fiind infectați peste 700.
Belgia a înregistrat primul deces cauzat de variola maimuței în această săptămână, potrivit raportului săptămânal al institutului de sănătate publică Sciensano, relatează AFP, preluată de News.ro și G4Media.
Pe 29 august, această ţară cu 11,5 milioane de locuitori avea „706 cazuri confirmate de variola maimuţei”, potrivit acelorași surse.
Dintre aceşti pacienţi, aproape toţi aveau leziuni cutanate, „în principal în regiunea anal-genitală”. Treizeci şi două de persoane au fost internate, precizează Sciensano, subliniind că două dintre ele „aveau o tulburare imunitară subiacente”.
„Până în prezent, a fost raportat un deces la o persoană cu afecţiuni medicale subiacente”, continuă raportul.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), până la 31 august, au fost înregistrate 50.496 de cazuri şi 16 decese în 101 ţări şi teritorii.
În Europa, unde epidemia a izbucnit în luna mai, Spania înregistrase deja două decese cauzate de variola maimuţei la sfârşitul lunii iulie, fără ca să fie stabilită în mod oficial o legătură cauză-efect.
Epidemia afectează în principal comunitatea homosexualilor, iar majoritatea transmiterilor au loc în timpul actului sexual.
Cu toate acestea, OMS subliniază necesitatea evitării oricărei stigmatizări a unei anumite comunităţi care ar putea determina membrii acesteia să ascundă boala, să nu ia tratament şi să o răspândească în continuare.
Organizaţia a declanşat cel mai înalt nivel de alertă pe 24 iulie în efortul de a stopa răspândirea virusului.
De la sfârşitul lunii august, răspândirea virusului a început să încetinească în Europa, potrivit OMS, lucru confirmat de cifrele oficiale din Belgia (36 de cazuri înregistrate în ultima săptămână faţă de 47 din cea anterioară).
Recent, trei copii din statul american Georgia au fost testați pozitiv pentru variola maimuței, conform datelor transmise de școlile la care învață aceștia, potrivit ABC News.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…