Din cuprinsul articolului
Organizația Mondială a Sănătății a declarat variola maimuței o urgență sanitară globală în urma creșterii numărului de cazuri în întreaga lume.
Clasificarea este cea mai mare alertă pe care o poate emite OMS și decizia a fost luată sâmbătă aceasta după o a doua ședință a comitetului de urgență al agenției privind virusul.
Peste 16.000 de cazuri au fost raportate până în prezent în 75 de țări, potrivit lui Adhanom Ghebreyesus.
Directorul OMS a adăugat că până acum cinci persoane au murit după ce s-au infectat.
În prezent, există doar alte două astfel de urgențe de sănătate: pandemia de coronavirus și efortul în curs de eradicare a poliomielitei, scrie BBC.
Un nou caz de variola maimuţei a fost confirmat în România, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.
Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din Cluj. Starea de sănătate a pacientului este bună, el aflându-se în izolare, la spital.
Până în prezent, în România au fost diagnosticaţi cu variola maimuţei 20 de pacienţi, precizează Ministerul Sănătăţii.
„Variola maimuței” provoacă din ce în ce mai multe cazuri în Europa, iar medicul Virgil Musta a explicat cum se manifesta această boală.
„Este o boală asemănătoare cu variola, dar nu are aceeași gravitate. Apare, de obicei, în Africa. În Europa și în SUA a apărut în cazuri foarte rare.
Nu este la fel de contagioasă ca variola, dar la persoanele cu deficiențe imune pot da și forme mai severe de boală. Se manifestă ca un sindrom pseudo-gripal, cu febră, dureri de cap, cu dureri de mușchi, de oase și oboseală extremă.
La câteva zile de la apariția acestor semne, începe să apară o roșeață pe piele, după care evoluează similar cum evoluează leziunile din variola sau cele din varicelă. Deci roșeața se transformă în vezicule care mai apoi se transformă în cruste.
Evoluția este cam de 2 – 3 săptămâni și nu are tratament specific.
Ca prevenție, vaccinul împotriva Variolei previne parțial și pentru această boală.
Tratamentul este de vitamine, antiinflamatoare simptomatice s-a constatat că persoanele, chiar dacă fac boala, dacă sunt vaccinate de variolă au forme ușoare de boală”, a declarat medicul Virgil Musta, pentru wowbiz.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…