Din cuprinsul articolului
Organizaţia Mondială a Sănătăţii monitorizează o nouă variantă a coronavirusului, denumită „Mu”, care a fost identificată pentru prima dată în Columbia în luna ianuarie, a anunţat agenţia ONU.
Varianta – B.1.621, conform numele său ştiinţific – a fost clasificată până în prezent drept „variantă de monitorizat”, a precizat OMS în buletinul său epidemiologic săptămânal privind evoluţia pandemiei.
În prezent, OMS monitorizează variantă Mu, iar specialiștii spun că această nouă tulpină prezintă mutaţii care ar putea indica un risc de „evadare imunitară” – adică rezistenţă la vaccin. OMS arată că sunt necesare studii suplimentare în vederea unei mai bune înţelegeri a caracteristicilor acesteia, scrie The Guardian.
Toate virusurile, inclusiv SARS-CoV-2 responsabil pentru COVID-19, suferă mutaţii în timp. Majoritatea mutaţiilor au un efect redus sau inexistent asupra proprietăţilor virusului.
De când a fost descoperită în Columbia în ianuarie, varianta Mu a COVID-19 s-a răspândit în peste 40 de țări și a fost descoperită în 49 de state americane.
În Marea Britanie, au fost detectate până acum cel puțin 32 de cazuri ale variantei Mu, la pacienți care au fost plecați în străinătate. Un raport al Public Health England din iulie a arătat că majoritatea infecțiilor cu Mu au fost găsite la Londra, la persoanele de 20 de ani, iar unele dintre aceste persoane infectate primiseră două doze de vaccin Covid, a scris The Guardian.
Medicul epidemiolog Paul Iordache ne explică mai multe despre varianta Mu.
„Această variantă a fost descoperită în ianuarie 2021, iar la finalul lunii august a fost intentificată în 40 de ţări. Prezintă o serie de particularităţi genetice, care îi dau un profil specific din punct de vedere a capacităţii ei de a infecta pacienţii vaccinaţi.
Sunt raportate în momentul de faţă şi în Europa focare de infecţie şi prezintă particularitatea că ea poate să depăşească imunitatea obţinută de vaccinarea tradiţională”, a spus epidemiologul Paul Iordache.
Încă nu se știe eficacitatea vaccinului în fața variantei Mu
„În momentul de faţă există investigaţii OMS care, în fază incipientă, spun că această variantă poate să depăşească măsurile de vaccinare pe care le avem la dispoziţie.
Există nişte modificări ale proteinei spike în varianta MU, care o fac mult mai complicat de manageriat din punct de vedere imunitar. În acest sens, zona de vaccinologie o să evolueze şi va exista un proces în care vaccinul viitor va avea integrat şi această nouă variantă”, a precizat medicul.
Mutația Mu – reprezintă un semn de alarmă
„În mod cert, impactul va fi unul nefavorabil din punct de vedere medical şi evolutiv, pentru că până la urmă şi virusul avansează din perspectivă genetică cum şi măsurile noastre de apărare progresează, aşa progresează şi el.
Este destul de complicat de stabilit un impact real, mai ales că această variantă la momentul de faţă este doar sub observaţie pentru că nu există o transmitere comunitară majoră.
Din primele semnale pe care le avem, reprezintă cel puţin un semnal de alarmă, pe care trebuie să-l luăm în calcul”, mai explică dr. Iordache.
Cum ne dăm seama ce fel de tulpină am contractat
„La momentul dat, în cadrul Sistemului de Sănătate Publică va exista o alertă privind circulaţia acestei noi tulpini. Abia atunci instituţiile abilitate vor organiza o campanie de screening, care să secvenţieze virusul şi să stabilească incidenţa lui”, a spus epidemiologul.