Sari la conținut

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea în România: Vârsta a reprezentat un factor important individual de risc pentru deces

vaccin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vaccin antigripal

Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a declarat că rata de vaccinare în România este redusă, iar în ceea ce privește protecția față de varianta Omicron, acesta spune că administrarea dozei de booster face diferența la spitalizare.

Valeriu Gheorghiță a declarat că 16,7 la sută din copiii cu vârste între 12 și 15 ani și 40% din elevii și studenții cu vârste între 16 și 19 ani s-au vaccinat. Grupa de vârstă cu cea mai mare rată de vaccinare este 50 – 59 de ani, rata fiind de 56%.

Ce categorie de persoane nu vor să se vaccineze?

„Rata de vaccinare cu cel puțin o doză este de 47,5 %, iar numărul celor la care ne raportăm ca fiind de eligibili înseamnă 16.900.000 de persoane rezidente în România, iar procentul de vaccinare din populația totală a României, de circa 19,3 milioane de locuitori, este de 41,64 %.

Dacă ne uităm la rata de vaccinare pe grupe de vârstă, cea mai crescută rată de vaccinare este la grupele de vârstă de la 40 până la 70 de ani, inclusiv unde se situează în jurul unei valori de circa 53 %. Cu diferențe de între aceste grupe de vârstă, cea mai mare fiind la grupa de vârstă 50 – 59 de ani, unde este de 56 % în momentul de față, potrivit Capital.

Valeriu Gheorghiță: Vârsta de 71 de ani a reprezentat un factor important individual de risc pentru deces

Rămâne încă o rată de vaccinare redusă, insuficient la populația de peste 80 de ani, unde puțin peste un sfert dintre aceștia au primit cel puțin o doză de vaccin, iar din acest punct de vedere readuc aminte importanța vaccinării cu prima schemă la persoanele vulnerabile, persoanele vârstnice care, prin vârsta în sine au un risc crescut de a face o formă gravă de boală și de deces, pentru că dacă ne uităm la analiza factorilor de risc asociat deceselor, vârsta de 71 de ani a reprezentat un factor important individual de risc pentru deces”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel