Sari la conținut

Valeriu Gheorghiță, anunț de ultimă oră în plin val 5. Este vorba despre persoanele de peste 80 de ani

Valeriu Gheorghiță, anunț de ultimă oră în plin val 5. Coordonatorul Campaniei de Vaccinare a declarat astăzi că aproape 50% din populaţia adultă este imunizată cu cel puţin o doză.

‘Până la acest moment, rata de vaccinare din populaţia adultă cu cel puţin o doză este de 49,4%. Ne apropiem de jumătate din populaţia adultă vaccinată cu cel puţin o doză. Din populaţia eligibilă, de peste 12 ani, şi trebuie să ţinem cont de faptul că ne referim la populaţie rezidentă, rata de vaccinare în momentul acesta este de 47%, iar din populaţia totală a României, de 19,3 milioane de locuitori, cât declară INS, este de 41,3%’, a informat Gheorghiţă după şedinţa de guvern.

Cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează la aceste persoane

Valeriu Gheorghiță, anunț de ultimă oră în plin val 5. ‘Rata de vaccinare la persoanele de peste 80 de ani este încă insuficientă. Este estimată la circa 26%. Or, dacă ne uităm la analiza deceselor în această pandemie în România, peste 85% dintre persoanele decedate aveau vârsta de peste 60 de ani, vârsta medie a celor care au decedat, din păcate, era de 71 de ani. Aş vrea să atrag atenţia că persoanele vulnerabile, persoanele cu afecţiuni cronice sau persoanele vârstnice au nevoie să fie cât mai rapid protejate prin vaccinare, pentru că în felul acesta se reduce riscul de formă gravă de îmbolnăvire’, a arătat medicul militar.

alarmant

Coronavirus în România, 5 Ianuarie

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.893 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 993 mai multe decât în ziua anterioară. 276 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 5 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.821.849 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 12.021 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.749.204 pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 459 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 58.896 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 04.01.2022 (10:00) – 05.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese, dintre care 6 anterioare intervalului de referință, (16 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava și Municipiul București.

Dintre cele 30 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30- 39 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel