Categories: Ştiri sănătate

Val de morți suspecte în secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală. Ministerul Sănătății reacționează

Este anchetă de proporții la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit, astăzi, o sesizare cu privire la un val de morţi suspecte la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI).

Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit o sesizare cu privire la moartea suspectă unor pacienţi internaţi pe secţia ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon, astfel că o anchetă a fost demarată.

Conducerea spitalului a confirmat faptul că procurorii au primit o sesizare şi, totodată, a declarat că se va pune la dispoziţia organelor de anchetă. Mai mult, reprezentanţii conducerii spitalului au anunţat că vor demara şi o anchetă proprie pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat pentru Antena 3 că va trimite Corpul de Control să verifice dacă se confirmă sau nu un val de morți suspecte la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon din Sectorul 2 al Capitalei, a transmis joi postul de televiziune.

Verificările vin după ce jurnaliștii de la cetățeanul.net au publicat o știre în care afirmă că medici din cadrul secției Anestezie Terapie Intensivă (ATI) ar fi micșorat deliberat doza dintr-o substanță care are rolul de a ține pacienții în viață.

„Surse din spital spun că, în doar două zile, de joi, 4 aprilie, până sâmbătă dimineață, ar fi murit în acest mod aproape 20 de pacienți”, se arată în știrea menționată.

Potrivit sursei citate, pacienților le-a fost redusă în mod intenţionat doza de noradrenalină, un medicament utilizat pentru creşterea şi menţinerea tensiunii arteriale, pe termen scurt, în situaţii deosebite, precum stopul cardiac, septicemie, transfuzii de sânge sau reacţii la medicamente.

Conform Antena 3, cazul a fost reclamat și la procuratură, existând deja o sesizare înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate.

Conducerea spitalului Sf. Pantelimon a confirmat pentru Antena 3 că va pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile solicitate.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

23 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

12 ore ago

Citeste si: