Categories: Ştiri sănătate

Vaccinurile, cea mai bună invenție a omenirii sau otravă curată? PLUS: Povestea brașovencei care refuză să își vaccineze copiii!

Cristina Lica

Vaccinarea a stârnit cele mai mari controverse din istoria medicinei. În timp ce Internetul e plin de povești cu părinți distruși, cazurile de copii grav afectați de „înțepături” se caută cu lupa în tratate.
Deşi susţin că e o isterie artificial creată, medicii admit că vaccinarea ridică anumite semne de întrebare.
Începutul isteriei
Cele mai controversate vaccinuri sunt ROR, ce oferă protecție împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului, și vaccinul pentavalent, care protejează împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B și poliomielitei. Ele au fost asociate cu explozia de autism din anii ’50-’60, perioadă care se corela cu începutul campaniei de imunizare, în SUA. În Japonia, primul copil diagnosticat cu autism s-a născut în 1945, perioadă ce a coincis cu programul obligatoriu de vaccinare impus de americani. În 1962 ia naştere la Londra prima Asociaţie a părinţilor cu copii autişti. Acolo, numărul bolnavilor era mai mic decât în SUA, explicaţia fiind aceea că în Anglia, vaccinul nu era obligatoriu.
Efectele au fost puse pe seama a două substanțe: tiomersal (mercur) și aluminiu. Studiile au dovedit că în părul copiilor autişti, concentraţia de mercur era mai mare decât la cei sănătoşi, semn că metalul se acumula în organism. OMS a interzis tiomersalul, dar nu de tot.
Răceală, nu autism
Medicul de familie Călin Ciubotaru susţine însă că beneficiile acestor vaccinuri sunt mai mari decât riscurile.  „Rujeola se complică în peste 10% dintre cazuri cu encefalite cu rată mare de mortalitate. În schimb, vaccinul dă cel mult o răceală şi encefalite mai mult în literatură”. În cazul vaccinului pentavalent, reacţiile adverse sunt locale. Și profesorul Marian Neguţ spune că teoria autismului nu se susține, „dacă ar fi să comparăm câți oameni s-au vaccinat și câți suferă de această boală. Risc neurologic există la cel antirabic”.

Aluminiul poate bulversa imunitatea
O teorie mai plauzibilă în accepţiunea medicilor este cea potrivit căreia stimularea excesivă a imunităţii prin vaccinuri ar fi responsabilă pentru rata mare de boli autoimune.
„Avem mult mai frecvent decât înainte cazuri de lupus, poliartrite, scleroză multiplă. Ce-i drept, înainte erau și subdiagnosticate, dar rămâne un dubiu – n-or fi oare de vină vaccinurile?”, se întreabă medicul Călin Ciubotaru. Ipoteza este susţinută de epidemiologul Marian Neguţ. „Suprastimulările imunologice se realizează fie cu nişte antigeni, fie cu virusuri vii care modifică activitatea celulelor. Acestea ar putea să declanșeze un proces autoimun de lungă durată. În principiu, vaccinurile cu virusuri vii (anti-rujeolic, HPV, herpetic, poliomielitic în unele cazuri) ar putea creşte acest risc. Ele au însă avantajul că sunt mult mai eficiente decât cele cu virusuri moarte”.
Ingredientul suspectat că întoarce imunitatea împotriva noastră este aluminiul, folosit ca adjuvant în două treimi din vaccinurile de pe piaţă.
Avantajul lui este că favorizează o producţie mare de anticorpi, adaugă medicii.

„Vaccinurile  se fac cam la un an, iar efectele adverse sunt, de regulă, imediate, pe când autismul este di­agnosticat la 3-4 ani”.    
Călin Ciubotaru, medic de familie

Vaccinurile cu virusuri vii (anti-rujeolic, herpetic, HPV, poliomielitic în unele cazuri) ar putea declanșa un proces autoimun de lungă durată.


Prof. dr. Marian neguț,
epidemiolog

 Se poate refuza vaccinarea
Părinții pot refuza vaccinarea copiilor, însă trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere. „Niciun act medical nu poate fi efectuat fără acord. Teoretic, ar putea exista o problemă la înscrierea copilului la grădiniță sau la școală, dar nu am auzit să fi fost refuzuri ferme”, mai spune medicul Ciubotaru, care afirmă că în 12 ani a avut doar două refuzuri la vaccinare.

BCG-ul danez, la fel de sigur ca cel românesc
^ Cel mai recent scandal a fost cel legat de vaccinul care protejează de TBC, importat din Danemarca. De la începutul lui 2011, au fost raportate peste 100 de reacții adverse severe, mult mai multe decât în anii în care s-a folosit vaccin produs la Institutul Cantacuzino. A fost vorba în principal de ganglioni inflamați, tratați chirurgical în unele cazuri. La sfârșitul lui 2012, Ministerul Sănătății a decis să sisteze campania de vaccinare cu BCG de import. Aceasta a fost reluată după ce experții OMS s-au pronunțat că efectele adverse sunt în limita permisă, iar multe operații nu erau necesare. Vaccinul danez este la fel de eficient precum cel românesc, dar are o reactivitate mai mare, iar medicii încurajează administrarea lui la nou-născuți.
Vaccinul anti-HPV, cele mai mari prejudecăți

^ Vaccinarea împotriva HPV de acum cinci ani a fost, de departe, cel mai răsunător eșec al Ministerului Sănătății. Trei milioane de euro s-au cheltuit de pomană. Studiile au confirmat însă că acesta este sigur pentru sănătatea fetițelor, scăzând riscul de a face cancer de col uterin mai târziu, în viață. Din această primăvară, vaccinarea s-ar putea relua printr-un program pilot  susținut de Ministerul Sănătății și Fundația Renașterea. Președinta Societății Naționale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu, a declarat deja că se vor implica în această campanie. În Romania, 40.000 de femei au cancer de col uterin, iar 3.000 de cazuri noi sunt depistate în fiecare an.

Antigripalul, eficient și nu prea

În ciuda avertizărilor, românii, inclusiv personalul medical, nu mai sunt interesați să se vaccineze împotriva gripei. Oamenilor le este frică de reacții adverse sau pur și simplu consideră că vaccinul nu are niciun efect, lucru confirmat parțial de medici. „Dezinteresul față de vaccinul antigripal este firesc, având în vedere cât s-a exagerat cu mediatizarea. În plus, acesta asigură protecția împotriva unor tulpini virale care au circulat în sezonul trecut, pe când gripa are o mare variabilitate. Când suferă mutații majore, apar epidemii mari. Asta înseamnă că vaccinul are un grad de eficiență relativ scăzut”, consideră medicul de familie Călin Ciubotaru. O altă teorie a fost aceea că vaccinurile care s-au făcut în pandemie pot avea efecte severe în timp. „Nimic mai fals. Efectele sunt imediate, nu la câțiva ani de la imunizare”, conchide medicul de familie.

O mamă curajoasă: „Nu am medic de familie și nu mi-am vaccinat copiii”

Cu riscul de a-și pune familia și nu numai în cap, Ditta Depner nu a dorit să-și vaccineze copiii de 2 ani, respectiv 4 luni. Nici măcar medic de familie nu au, iar în caz de răceală sau orice altceva, apelează cu încredere la doctorul familiei, care este un homeopat.
„Teoria vaccinurilor e depășită!”
Ditta nu are studii medicale, este economistă la bază, dar e doxă de informații despre vaccinare și maternitate. Ține cursuri prenatale la o clinică în Brașov și este doula, adică face travaliul mai ușor femeilor care nasc.  „Nu vreau să mă bat cu nimeni, vreau doar să mi se dea dreptul de a alege să nu vaccinez. Inclusiv soțul meu s-a mirat când i-am spus că nu vreau să vaccinăm copiii, dar a fost de acord cu decizia mea după ce s-a informat și a văzut nenumărați copilași vaccinați veșnic bolnăviori”.
Copiii ei, în schimb, sunt sănătoși tun și crede că asta se datorează faptului că nu i-a vaccinat. Principiul vaccinării e fondat pe o teorie greșită, consideră mămica. „Inclusiv Pasteur, despre care se spune că e tatăl vaccinării, ar fi recunoscut înainte să moară că teoria lui despre infecții e eronată. Eficacitatea vaccinurilor a fost testată acum 50 de ani, pe un număr mic de oameni. Pe această teorie se bazează întreaga medicină”.
Și inutile, și periculoase
Ditta crede că vaccinurile bulversează imunitatea perfectă  a copiilor. „E bine să-i lăsăm să treacă prin bolile copilăriei. Am citit despre copii vaccinați care au făcut forme mai grave ale unor boli simple precum rujeola, rubeola etc.” Dintre toate efectele secundare, cel mai mult au speriat-o cazurile de autism. „Am cunoscut mulți bolnavi, chiar în rândul prietenilor. O cunoștință care își vaccinase în primă fază fetița, s-a oprit  după ce copilul a asurzit și va lua tratament toată viața”.
Violeta, în schimb, regretă că nu și-a vaccinat băiatul. „La trei ani, am fost cu el la dentist, unde a contractat virusul hepatic B. Nu fusese vaccinat, deși i-ar fi prins bine”.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 minute ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

40 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

o oră ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

2 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

2 ore ago

Citeste si: