Sari la conținut

Vaccinul Pfizer. Medicul Vasi Rădulescu. „Nu e cazul să ne speriem și să fim sceptici, ci să fim realiști”

Ce se intampla in organsim dupa prima doza de vaccin anti-covid?

Vaccinul Pfizer. Medicul Vasi Rădulescu. „Nu e cazul să ne speriem și să fim sceptici, ci să fim realiști”

La începutul acestei săptămâni, compania farmaceutică Pfizer Inc a anunțat că vaccinul său experimental împotriva COVID-19 are o eficiență de peste 90%. Lumea întreagă s-a bucurat la aflarea acestei vești. Este o victorie în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste un milion de oameni și a afectat economia lumii.

Vaccinul Pfizer. Medicul Vasi Rădulescu

Medicul și scriitorul Vasi Rădulescu a explicat ce înseamnă un vaccin anti-Covid. Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Rădulescu a prezentat fazele prin care trebuie să treacă vaccinul Pfizer pentru a ajunge să fie utilizat la scară mondială.

„Câteva lucruri despre vaccinul anti-Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech.
Ne-am entuziasmat cu toții la aflarea veștii că Pfizer/BioNTech au obținut cifre atât de bune cu vaccinul lor. Și pe bună dreptate, pentru că avem nevoie de speranță în aceste vremuri tulburi. Apar însă mai multe probleme și vă propun să le luăm pe rând.
‼️ Un studiu de fază a treia se face pe voluntari, iar dacă aceștia, în cazul unui vaccin, dezvoltă anticorpi și nu prezintă reacții adverse, produsul poate fi aprobat pentru uz larg. Atenție, rezultatele depind mult de design-ul studiului, de lotul de pacienți, de perioada de urmărire. Studiile clinice de fază a treia nu sunt studii de tip urmărire în viața de zi cu zi, în spitale, în cabinete. Practica aduce rezultatele cele mai bune. Nu e cazul să ne speriem și să fim sceptici, ci să fim realiști. Așa e la orice produs farmaceutic de tip medicament/vaccin.
❄️ După producția per se, vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie să stea la -70 de grade Celsius. De ce? Pentru că el conține material genetic extrem de fragil. Pfizer a anunțat că va livra vaccinurile în cutii speciale, frigorifice, care țin acea temperatură cam 10 zile. Problema e apoi distribuția pe teritoriile unei țări – e nevoie de unități speciale, ideal mobile. Vaccinul rezistă apoi în frigider normal până la 5 zile, iar la temperatura camerei cam 2 zile. Nerespectarea acestor condiții duce la inactivarea preparatului. Așadar e nevoie de un plan atent făcut aici. Degeaba ai vaccinul dacă nu respecți condițiile de păstrare.

Poate Pfizer să facă suficiente doze?

Pentru început e nevoie să se vaccineze cadrele medicale și populația la risc înalt, mai ales vârstnicii. Care vârstnici au toți imunitatea mai slabă (asta face vârsta, e un proces inerent, ireversibil) și unii pot face anticorpi în titru suficient, alții nu. Apoi, Pfizer poate produce un miliard de doze pentru restul populației. Atenție, nu promovăm companii aici, dar nici nu le ascundem. Ceilalți producători majori probabil vor veni și ei cu vaccinuri eficiente, așadar efortul nu va cădea pe umerii unei singure companii.

Mulți se întreabă la ce bun vaccinul dacă oricum anticorpii nu rezistă prea mult timp?

Ei bine, dacă titrul de anticorpi se păstrează chiar și 5-7 luni, avem timp să controlăm pandemia, să stingem focarele, să dezvoltăm tratamente, să eliberăm spitalele. Câștigul este uriaș. Apoi observăm, adunăm date tot mai multe, vedem dacă trebuie să ne vaccinăm anual, în funcție de cum se mișcă și virusul (poate fi ca cele gripale, sezonier, sau nu).

Vaccinul nu e făcut neapărat pe repede-înainte. El respectă pașii urmați la orice alt vaccin.

Întâi se genotipează virusul, apoi se propun abordările (există multe tehnologii), se face un preparat, se testează pe animale de laborator, se testează pe oamenii, se dă aprobarea sau nu. Pentru vaccinurile anti-Covid-19 s-au respectat toți acești pași. E un mit informația care zice că e grăbit. Diferența e tocmai la punctul cu studierea folosirii efective în populația largă. Fiind nou, e logic că nu avem acele date, dar și toate celelalte vaccinuri au fost noi cândva. Jonas Salk nu avea date solide când a început vaccinarea pentru polio, dar trecuse și el prin pașii amintiți. Și ce rezultate minunate a obținut apoi”, este mesajul lui Vasi Rădulescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel