Categories: Ştiri sănătate

Vaccinul Pfizer/BioNTech a primit autorizația de comercializare în Europa. Care sunt recomandările Comisiei Europene?

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a emis autorizația de comercializare condiționată a vaccinului Pfizer/BioNTech.

Avizul științific al EMA deschide calea pentru prima autorizație de introducere pe piață a unui vaccin COVID-19 în UE de către Comisia Europeană, cu toate garanțiile, controalele și obligațiile pe care aceasta le presupune.

Fiind o autorizare de urgență, aceasta se dă numai condiționat de furnizarea ulterioară a datelor suplimentare.

Mai departe, parafarea și aprobarea juridică vor fi date de Comisia Europeană, care are la dispoziție 45 de zile, dar se așteaptă ca actul să vină imediat, pentru a putea începe vaccinarea concomitent, în toate statele UE, pe 27 decembrie.

„Datorăm cetățenilor transparență, vom publica date suplimentare și vom face publice toate datele privind studiile clinice. Aprobarea de astăzi e un prim pas, vom mai discuta și despre alte seruri. Am discutat și cu alte companii care dezvoltă astfel de vaccinuri. Unele dintre aprobări vor putea veni chiar la începutul anului viitor de la Agenția Europeană a Medicamentului. 

Putem spune acum că NU există nicio dovadă care să arate că vaccinul nu ar putea funcționa. Avem nevoie și de ajutor însă: purtați masca, păstrați distanța, vaccinul nu va putea rezolva toate problemele. Autorizarea este însă un pas înainte, a declarat Emer Cooke, directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului.

O serie de state membre UE – între care Germania, Austria, Italia şi Franţa – au anunţat că intenţionează să începă vaccinarea de la 27 decembrie, în contextul în care Regatul Unit şi Statele Unite au început deja să-şi vaccineze populaţia.

Comisia Europeană (CE) urmează să aprobe în mod oficial luni seara vaccinul Pfizer-BioNTech, scrie Reuters.

”Acum vom acţiona rapid. Mă aştept ca Comisia Europeană să ia o decizie în această (luni) seara”, a anunţat pe Twitter preşedinta CE Ursula von der Leyen.

Europa se pregăteşte să lanseze o campanie de vaccinare în contextul în care o nouă tulpină a noului coronavirus SARS-CoV-2 a fost descoperită în Marea Britanie, ceea ce a determinat mai multe ţări să suspende legături de transport cu Regatul Unit.

Vaccinul este aprobat, de asemenea, într-un context al unei intensificări a epidemiei în Europa, care înregistrează 470.000 de morţi din cauza covid-19.

Mai multe ţări au impus izolarea şi şi-au însăsprit restricţiile, într-o încercare de a opri răspândirea virusului şi o blocare a sistemelor de sănătate.

Personalul medical şi bătrânii urmează să fie primele persoane vaccinate.

Marele public, în cea mai mare parte a UE, urmează să fie vaccinat cel mai devreme la sfârşitul primului trimestru al lui 2021.

UE vizează vaccinarea a cel puţin 70% din cei 450 de milioane de europeni.

Elveţia a dat sâmbătă undă verde folosirii vaccinului Pfizer-BioNTech.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

4 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

34 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: