Un vaccin împotriva demenței senile ar putea fi creat în următorii trei până la cinci ani, potrivit cercetătorilor australieni în urma unei descoperiri care ar putea preveni până la 7,5 milioane de noi cazuri în fiecare an, informează agenția Xinhua.
Demența este un sindrom care afectează memoria unei persoane, gândirea și capacitatea sa de a îndeplini sarcinile de zi cu zi și se manifestă preponderent la persoanele în vârstă. Însă, cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide cred că au găsit o modalitate de a o preveni înainte de a da semne de manifestare, în urma unei colaborări cu o echipă de cercetare de la Institutul de Medicină Moleculară și de la Universitatea din California.
Cercetătorii australieni cred ca au creat cu succes o formulă de vaccin care țintește proteinele neregulate beta-amiloid și tau, cele care declanșează această maladie.
Profesorul de medicină Nikolai Petrovsky, de la Universitatea Flinders, a declarat miercuri pentru compania media News Corp că dacă descoperirea trece de testele pe oameni, ar putea fi disponibilă pentru utilizarea pe scară largă în termen de maximum cinci ani.
„Dacă avem succes în studiile clinice, în trei până la cinci ani, am putea fi pe drumul spre unul dintre cele mai importante progrese din istoria medicală recentă”, a spus Petrovsky.
Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…
Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…