Din cuprinsul articolului
Vaccinul Covid e tot mai aproape să ajungă la populație. Doar că multe persoane se tem de acest vaccin pe motiv că nu a fost testat suficient.
Un medic britanic care s-a aflat printre cei 10.000 de voluntari care au testa vaccinul Covid, dezvoltat la de Astra Zeneca, a povestit experința sa, pentru dailymail.
”Sunt unul dintre cei 10.000 de voluntari britanici pe care s-a testat vaccinul Oxford, așa că, evident, am fost absolut încântată. Ca medic de familie, dar și ca mamă, îmi doresc să mă reîntorc mai repede la viața normală,” a declarat dr. Ellie Cannon.
Medicul a explicat, în detaliu, cum s-a desfășurat tot procesul și a răspuns curiozităților și temerilor cele mai vehiculate.
Dr. Ellie Cannon: Aceasta este temerea despre care am auzit cel mai mult – și, sinceră să fiu, este ușor de înțeles. Testele pentru vaccin au fost finalizate la o viteză record – în zece luni, spre deosebire de 10 ani, cât e nevoie, în mod normal, pentru un vaccin. Dar nu se întâmplă nimic suspect.
Pandemia a reprezentat pentru lumea științifică o problemă fără precedent. Deci, a existat și un răspuns fără precedent.
Cum se încep testele pentru vaccin?
Dr. Ellie Cannon: Înainte de a mă înscrie în studiu, am citit despre toate în detaliu. Și dacă nu aș fi avut 100% încredere, nu aș fi fost de acord să îmi fac acel vaccin, de două ori – aveți nevoie de o primă doză și de un rapel două săptămâni mai târziu.
La fel ca toate vaccinurile, înainte de a fi introduse în testele pe oameni, se făcuseră deja verificări de siguranță. Prima parte a oricărui studiu ca acesta se desfășoară într-un laborator și implică injectarea vaccinului în celulele umane dintr-o eprubetă și apoi în animale. În cazul vaccinului Oxford, maimuțelor li s-a administrat vaccinul – acest lucru se face pentru a se asigura că nu există toxicitate.
În acest moment, organismele de reglementare examinează dovezile și atunci când consideră că acestea sunt suficiente – de exemplu, acele maimuțe erau în regulă și, de asemenea, au prezentat un anumit răspuns imun – încep studiile pe oameni.
Siguranța și eficacitatea sunt apoi testate din nou pe sute de adulți. Datele de la Oxford despre această fază au fost publicate în The Lancet pe 20 iulie și sunt disponibile online. Se arată că vaccinul a provocat un răspuns imun puternic, așa cum se spera, la voluntari.
De asemenea, a arătat câte efecte secundare au prezentat. Aproximativ jumătate au raportat că s-au simțit obosiți la o zi sau două după vaccinare și tot atâția au avut dureri de cap. După aceasta a urmat faza a treia, când s-a făcut vaccinul la mii de voluntari sănătoși – inclusiv mie. Jumătate dintre noi au primit vaccinul și cealaltă jumătate, placebo, deși nu ni s-a spus în care grup ne aflam.
Dacă vedeți rezultate similare într-un grup placebo și cu medicamentul real, ar putea însemna că efectul se datorează unui alt factor, cum ar fi oamenii care se comportă diferit, mai degrabă decât activitatea medicamentului în sine. Și apoi au așteptat să vadă care dintre noi s-au infectat cu coronvirus. Am făcut teste în fiecare săptămână.
Rezultatele au apărut săptămâna trecută și a fost o veste minunată: cercettorii consideră că până la 90% dintre cei care au făcut vaccinul Oxford vor fi protejați de virus.
Dar despre efectele secundare, ce ne puteți spune?
Dr. Ellie Cannon: Cel mai neplăcut efect secundar a fost o ușoară durere de cap care a dispărut în decurs de o zi, deși nu știu sigur dacă am făcut adevăratul vaccin sau placebo.
Alte efecte secundare raportate includ oboseala, o febră ușoară sau dureri musculare asemănătoare cu ceea ce unele persoane experimentează după o gripă sau meningită. Acesta este un semn că sistemul imunitar se pregătește pentru a răspunde unui intrus.
Unii se tem că nu a trecut suficient timp pentru a analiza problemele pe termen lung, dar cele mai multe efecte secundare apar aproape instantaneu, după vaccinare, mai degrabă, decât ani sau decenii mai târziu. Știm asta din alte programe de vaccinare.
Unii ar putea să-și amintească, procesul Oxford a fost „întrerupt” la începutul lunii septembrie, când unul dintre participanți a dezvoltat o „boală inexplicabilă” – o problemă a sistemului nervos. Având în vedere zecile de mii de oameni aflați în studiu, lucruri de acest gen se întâmplă pur și simplu. Autoritățile de reglementare de aici și din America analizează cu atenție evenimentul și au decis că nu este legat de vaccin, astfel încât studiul a continuat.
Dr. Ellie Cannon: Dacă ați avut o boală și ați dezvoltat imunitate, dar sunteți apoi vaccinat, organismul tratează vaccinarea așa cum ar fi o infecție și o va distruge în mod eficient.
Până în prezent, vaccinurile Covid au fost testate pe persoane care nu au avut infecția: în calitate de voluntar, a trebuit să fac mai întâi un test de anticorpi pentru a confirma acest lucru.
Dar chiar dacă ați avut Covid și ați fi eligibil pentru vaccinare, ar fi o idee bună să o faceți
Încă nu suntem siguri cât durează imunitatea, naturală sau nu. Vaccinarea ar fi o modalitate bună de a vă asigura că imunitatea este cât mai puternică posibil.
În cadrul unui program de vaccinare în masă, este puțin probabil să se verifice cine a avut Covid anterior, astfel încât tuturor celor eligibili li se va oferi vaccinul.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…