Sari la conținut

După cât timp își face efectul vaccinul anti-covid-19?

După cât timp își face efectul vaccinul anti-covid-19? Disputatul vaccin anti-covid-19 începe să vină și cu răspunsuri la întrebările populației, mai ales după ce acesta a fost acceptat în regim de urgență de către Marea Britanie. Imediat după UK, Bahrain a fost următoarea țară care a aprobat vaccinul.

Protecție totală după 28 de zile de la vaccinare

Mike Ryan, expert al Organizației Mondiale a Sănătății, a explicat că „datele ne spun că protecția ar putea să nu dureze o viață și, prin urmare, pot apărea noi infectări, vaccinurile nu înseamnă zero Covid ”.

Procesul de vaccinare este unul complex, iar cei care și-l vor administra trebuie să ia în calcul faptul că acesta va începe să își facă efectul abia după efectuarea și celei de-a doua doze de vaccin. Subictul va beneficia de o protecție totată împotriva vaccinului abia la trei săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze, adică după 28 de zile de vaccinare. Prin urmare, cei care vor fi supuși primei vaccinări vor trebui să ia în considerare faptul că protecția nu va fi totală și, prin urmare, riscul de infectare va continua să existe.

Vaccinul este recomandat  a fi administrat doar în spital

Există, de asemenea, un al doilea factor care, așa cum a subliniat cotidianul Il Messaggero, este de mare interes pentru oamenii de știință. Nu este vorba despre depozitarea serului la temperaturi sub -70 grade. Vaccinul în cauză ar trebui, cel puțin în conformitate cu ceea ce spun studiile, să aibă o eficacitate de 95%. Ceea ce atrage atenția pare a fi injecția în sine. Subiectul trebuie ținut sub control și, tocmai din acest motiv, regiunea Lazio a anunțat că vaccinul Pfizer va fi administrat doar în spital. Unii dintre voluntarii care au fost supuşi celei de-a treia faze de testare au fost intervievați de CNN şi păreau destul de entuziaști, însă au explicat clar că vaccinarea nu este chiar o plăcere.

Efectele secundare pe care le poate prezenta vaccinul

De exemplu, canadianul Yasir Batalavi, în vârstă de 24 de ani, a explicat că „ injecția efectivă i-a părut, la început, un clasic vaccin antigripal, o uşoară înţepătură pe braț. Când a ieșit din spital, rigiditatea s-a agravat puțin. Un lucru cu siguranță ușor de gestionat, dacă nu vrei să-ți dai braţul prea mult peste umăr. Efectele secundare sunt mai degrabă localizate”. Și a fost doar prima înțepătură. Odată cu cea de-a doua a apărut febra și oboseala. Experții au vorbit despre reacții normale ale sistemului imunitar, semn că vaccinul acționează.

Apare însă o întrebare: cei care nu au un sistem imunitar perfect, poate din cauza faptului că suferă de boli neurodegenerative, la ce ar trebui să se aștepte? Ar fi bine de ştiut.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel