Categories: Ştiri sănătate

Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de peste 90%. Se așteaptă folosirea lui în decembrie

Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de peste 90%. Se așteaptă folosirea lui în decembrie

Președintele companiei Pfizer a declarat luni că faza a treia și ultima a testărilor este aproape de final, iar până acum nu au fost observate efecte adverse care să îngrijoreze.

Declarația a fost făcută la Geneva, unde este în desfășurare Adunarea ministerială anuală, în timpul căreia a fost abordat și acest subiect. Unul din oficialii OMS a arătat că un vaccin administrat până în primăvară categoriilor vulnerabile poate schimba cursul pandemiei.

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a primit cu satisfacție vestea încurajatoare cu privire la eficiența de peste 90% a vaccinului anti-COVID dezvoltat de Pfizer în colaborare cu BioNTech, potrivit RRA.

Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de peste 90%

„Este o zi mare pentru știință și umanitate și suntem cu un pas semnificativ mai aproape de a oferi oamenilor o descoperire care să ducă la sfârșitul acestei crize sanitare globale. Acum când ratele de infectare au înregistrat noi recorduri, spitalele se apropie de capacitatea maximă, iar economiile lumii se luptă să se redeschidă.

Testele efectuate până acum se află în faza a treia, ultima înainte de autorizare. Acestea au arătat că vaccinul antrenează organismul uman să producă atât anticorpi, cât și celulele T, care fac parte din sistemul imunitar și pot lupta împotriva coronavirusului”, a declarat președintele companiei Pfizer, Albert Bourl.

Sunt necesare două doze de vaccin la distanță de trei săptămâni pentru obținerea imunității, au arătat testele efectuate în cinci țări: Statele Unite, Germania, Brazilia, Africa de Sud și Turcia. Nu eraînsă clar cât timp ține această imunitate și nici nu s-au făcut referiri la eficiența pe grupe de vârstă.

Asupra acelor 43.500 de persoane supuse testelor nu au fost observate efecte adverse care să îngrijoreze, mai spun cercetătorii. Aceștia se așteaptă acum să termine faza a treia de testare.

Spre finalul lui noiembrie, se așteaptă înaintarea documentelor spre aprobare autorităților competente americane. Pfizer spune că poate produce 50 de milioane de doze anul acesta și peste 1,3 miliarde anul viitor.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

13 minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

42 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: