Din cuprinsul articolului
Vaccinarea copiilor a început cu stângul. Părinții au avut la dispoziție aproape două săptămâni să facă programările pentru imunizarea celor mici, iar până acum au fost înregistrați foarte puțini.
Deşi specialiștii recomandă insistent vaccinarea ca formă de protecție față de formele grave de COVID, românii sunt foarte puțin interesați. Potrivit celui mai recent bilanț mai puțin de 3.700 au făcut prima doză în 24 de ore, aproape jumătate dintre aceștia au fost copii.
Un reporter RRA a stat de vorbă cu unii dintre cei care s-au vaccinat la Centrul de la
Palatul Copiilor din Capitală, precum și cu părinții lor.
„Reporter: Aţi venit cu copilul să îl vaccinaţi?
-: Da, eram convinsă de la bun început şi aşteptam demult acest moment.
Reporter: Ce v-a determinat?
-: Am încredere în specialişti.
Reporter: Dumneavoastră sunteţi vaccinată?
-: Da, de la început. Trei doze, tot.
Reporter: Cum e? Ai emoţii acum, înainte?
-: Da.
Reporter: Câţi ani ai?
-: 6 ani.
Reporter: Ce vă aduce la Palatul Copiilor?
-: Să-mi vaccinez fetiţa, care are 10 ani.
Reporter: Dumnevoastră sunteţi vaccinată?
-: Şi eu, şi soţul meu, şi fetiţa cea mare, care are 18 ani.
Reporter: A trebuit să vă convingă cineva?
-: Absolut nimeni, e normal. Cine poate să mă convingă mai mult să am o sănătate de
fier decât conştiinţa proprie.#HUN/pvelisar”
Peste un milion de doze de vaccin anti-COVID-19 Pfizer/BioNTech ajung în România în scurt timp.
Pfizer/BioNTech mai ajung în România la începutul acestei săptămâni. 216.000 sunt doze pediatrice, destinate grupei de vârstă 5-11 ani. Pe fondul intensificării actualului val al pandemiei, autoritățile reamintesc că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor grave de îmbolnăvire și a deceselor.
Săptămâna care s-a încheiat a adus cele mai multe cazuri noi de infectare cu coronavirus de până acum; cu cele aproape 20.000 înregistrate astăzi, total ultimelor șapte zile a depășit 168.000 de persoane no diagnosticate. În spitale, numărul pacienților internați cu SARS-CoV-2 se apropie de 9.000, iar la terapie intensivă sunt în prezent 861 de persoane, cu peste 260 mai multe decât duminica trecută.
O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…
România traversează o perioadă de tranziție meteorologică, cu temperaturi în creștere până la mijlocul săptămânii,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an…
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul celor 12 zodii pentru…
Un nou studiu publicat în revista "British Journal of Clinical Psychology" dezvăluie o parte dintre…
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga pentru anul 2025 continuă să alimenteze temerile legate de…