Din cuprinsul articolului
Vaccinare obligatorie, începând de astăzi, pentru persoanele trecute de 60 de ani, în Grecia. Refuzul vaccinării este taxat cu sume usturătoare.
Noile reglementări impun ca orice persoană care depăşeşte acest prag de vârstă să plătească o taxă lunară de 100 de euro dacă a ales să nu se vaccineze, relatează dpa.
Vaccinare sau amendă
Reglementarea a fost anunţată în luna noiembrie.
Autorităţile sanitare vor transmite numele cetăţenilor nevaccinaţi autorităţilor financiare pentru a putea fi aplicate amenzi. Sumele colectate vor fi folosite pentru a sprijini spitalele din Grecia.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că există o modalitate simplă de a evita această taxă.
„Vă vaccinaţi şi nu plătiţi nicio amendă”, a declarat el pentru postul de televiziune ANT1 într-un interviu acordat săptămâna trecută.
Guvernul consideră deja că măsura este un succes. De la anunţarea sancţiunilor, cu şase săptămâni în urmă, circa 217.000 de persoane cu vârsta peste 60 de ani s-au vaccinat, rata de vaccinare în rândul acestei grupe de vârstă ajungând la 90%.