Sari la conținut

Vaccin revoluționar, aprobat în SUA și Europa, pentru o boală care provoacă zeci de mii de decese

campanie de vaccinare antigripala
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Un nou vaccin e testat pe oameni

Statele Unite au aprobat primul vaccin împotriva virusului respirator sinciţial (VRS), responsabil de bronşiolită şi de zeci de mii de decese în fiecare an.

Această autorizaţie a vaccinului Arexvy, dezvoltat de gigantul farmaceutic britanic GSK, a fost acordată de Agenţia pentru Medicamente din Statele Unite (FDA) pentru adulţii cu vârsta de 60 de ani şi peste, informează AFP, potrivit News.ro.

Acest lucru reprezintă „un succes semnificativ de sănătate publică în prevenirea unei boli care poate fi fatală”, a spus oficialul FDA, Peter Marks, într-un comunicat.

Aviz favorabil în Europa

Săptămâna trecută, acelaşi vaccin a primit un aviz favorabil din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA). Decizia finală a Comisiei Europene este aşteptată în următoarele luni.

VRS este un virus foarte răspândit şi foarte contagios, cel mai bine cunoscut pentru că provoacă bronşiolită (infecţia bronhiilor mici) la copii mici în timpul iernii. Dar afectează şi adulţii şi poate fi periculos pentru bătrâni atunci când degenerează într-o infecţie respiratorie (bronşiolită sau pneumonie).

După zeci de ani de cercetare, o cursă este angrenată între mai multe grupuri farmaceutice pentru a câştiga această piaţă care promite să fie profitabilă.

Laboratoarele Pfizer şi Moderna dezvoltă fiecare un vaccin VRS pentru vârstnici. Pfizer a spus că se aşteaptă la o decizie a FDA din SUA cu privire la aprobarea sa în mai.

Potrivit autorităţilor sanitare din SUA, acest virus provoacă decesul a între 6.000 şi 10.000 de persoane cu vârsta de 65 de ani şi peste în Statele Unite în fiecare an şi între 60.000 şi 160.000 de spitalizări.

GSK a declarat că vaccinul său va fi disponibil începând cu următorul sezon epidemic din acest an.

Studiu clinic de amploare

Aprobarea vaccinului GSK se bazează pe un studiu clinic pe aproximativ 25.000 de participanţi, dintre care jumătate au primit vaccinul şi cealaltă jumătate un placebo. S-a constatat că vaccinul este eficient în proporţie de 83% în prevenirea infecţiilor tractului respirator inferior. Efectele secundare au fost în principal oboseală, dureri musculare sau dureri de cap.

Într-un alt studiu mai mic, un participant a dezvoltat sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, la nouă zile după ce a primit vaccinul Arexvy. FDA a cerut GSK să continue să efectueze studii pentru a monitoriza acest risc.

În fiecare iarnă, bronşiolita este în centrul atenţiei, dar despre aceasta s-a vorbit în mod deosebit anul trecut, în contextul încheierii izolărilor legate de Covid-19, şi deci al circulaţiei crescute a virusurilor. Statele Unite şi Europa au fost deosebit de puternic afectate, în special bebeluşii, care au evitat să fie expuşi în timpul pandemiei de Covid.

La sfârşitul anului 2022, Uniunea Europeană a aprobat şi un tratament preventiv pentru bronşiolită dezvoltat în comun de AstraZeneca şi Sanofi. Destinat sugarilor, nirsevimabul nu este strict vorbind un vaccin, ci funcţionează preventiv.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel