Din cuprinsul articolului
Pregătirile pentru încoronarea regelui Charles, care va avea loc sâmbătă, au intrat în linie dreaptă la Londra, unde sunt aşteptaţi şefi de stat din întreaga lume. Încoronarea este o ceremonie simbolică, menită să marcheze noua domnie care de fapt, a început în septembrie anul trecut, când a încetat din viață fostul monarh, Regina Elisabeta a II-a.
Pentru ceremonia de încoronare a regelui Carol al III-lea, Camilla Parker și Kate Middleton vor purta ținute simple, extrem de elegante, dar fără să atragă atenția presei, ceea ce s-ar traduce ca o atenție afectuoasă pentru monarh, întrucât ambele femei tind să acapareze titlurile.
Cum va arăta Camilla Parker la încoronarea lui Carol al III-lea?
Camilla Parker va purta, de asemenea, o pelerină luxoasă, dar nu atât de specială ca cea a soțului său. Ținuta ei va fi asortată cu cea a soțului ei, dar nu o va umbri, potrivit presei străine.
Haina de ceremonie a Camillei Parker va fi de culoare mov și brodată cu fir de aur. Va purta, de asemenea, inițialele ei, insectele și florile ei preferate. Cum ar fi albine, gândaci, crini și plante. Toate acestea cu o simbolistică extrem de atentă. Crinul, de exemplu, reprezintă fericirea, în timp ce feriga este un semn de puritate.
Pe cap va purta diadema Mariei von Teck, o piesă cu 2.200 de diamante, care are două pietre din marele diamant Cullinan, o picătură în formă de pară și o picătură cu tăietură pătrată, cărora li se alătură cele două coliere de aur și un inel cu rubin, care au aparținut reginei Adelaide.
Kate Middleton nu va purta nicio coroană, va purta doar o coafură din flori sau o pamela, iar rochia sau look-ul ei ar putea fi albastru, după cum a dezvăluit într-un interviu televizat.
Măsurile de securitate sunt severe pentru încoronarea regelui Charles, mai ales după ce aseară s-a înregistrat un incident în faţa reşedinţei regale de la Palatul Buckingham.
Evenimentul central al încoronării va fi o slujbă religioasă ce va avea loc în Catedrala Westminster Abbey din centrul Londrei. Aici, Regele Charles va fi încoronat alături de soția sa, Camilla, care va deveni Regina Camilla.
Procesiunile vor începe la 6:00, cu parade militare pline de culoare și la care vor participa mii de militari din Marea Britanie și din Commonwealth. Slujba religioasă va fi la ora 11:00. La aceste ceremonii se așteaptă să participe 200 de șefi de stat, regi şi regine din întreaga lume. Sunt și câteva absențe notabile, între care președintele Statelor Unite, Joe Biden, care va fi reprezentat de soția sa. Măsurile de securitate sunt din ce în ce mai severe, cu mii de forțe de ordine vizibile în centrul Londrei.
Aseară a avut loc un incident chiar în fața Palatului Buckingham, când un bărbat a fost arestat după ce a aruncat cartușe de pușcă în perimetrul palatului. Poliția spune că nu este un incident de natură teroristă și că bărbatul are probleme psihice. Repetițiile pentru încoronare au continuat azi-noapte, în ciuda acestui incident, potrivit RRA.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…