Categories: Ştiri sănătate

Utilizarea aparatelor auditive poate reduce riscul de demenţă (STUDIU)

Un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Melbourne, Australia, a descoperit că utilizarea aparatelor auditive îi poate ajuta pe adulţii vârstnici care suferă de pierderea auzului, putând totodată să stabilizeze funcţia cognitivă a acestora şi să reducă riscul de demenţă.

Cercetătorii au împărţit peste 200 de participanţi, toţi având peste 60 de ani, în două grupuri, unul alcătuit din persoane care se confruntau cu pierderea auzului şi utilizau aparate auditive, iar celălalt format din persoane care aveau aceeaşi problemă dar nu purtau astfel de dispozitive. Subiecţii au fost monitorizaţi timp de trei ani, au indicat cercetătorii într-un articol publicat luni pe site-ul universităţii.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Pe parcursul perioadei de trei ani, cercetătorii au evaluat performanţa cognitivă a vârstnicilor din cele două grupuri cu ajutorul jocurilor de cărţi computerizate, la intervale de 18 luni. Ei au descoperit că grupul de utilizatori de aparate auditive a prezentat stabilitate cognitivă generală după perioada de monitorizare, în timp ce în grupul alcătuit din persoane care nu foloseau aparate auditive s-a constatat un declin semnificativ la trei dintre cele patru teste cognitive.

Pierderea auzului, un simptom frecvent în demenţă

Potrivit studiului publicat în jurnalul Frontiers in Neuroscience şi citat de Agerpres, cercetătorii au descoperit că pierderea auzului, un simptom des întâlnit odată cu înaintarea în vârstă, este asociată cu declinul cognitiv accelerat, ceea ce ar putea creşte riscul de demenţă în cazul adulţilor vârstnici afectaţi de problema scăderii acuităţii auditive netratate.

Persoanele cu pierdere uşoară a auzului prezintă un risc aproape dublu de a dezvolta demenţă în comparaţie cu cele cu auz normal, iar cele cu pierdere severă a auzului au un risc de aproape cinci ori mai mare.

Cercetătorii au descoperit că peste 70% dintre persoanele care au nevoie de aparate auditive fie nu apelează la îngrijire audiologică, fie nu îşi folosesc aparatele auditive. Oamenii de ştiinţă au subliniat că utilizarea aparatelor auditive poate reprezenta o strategie importantă de sănătate publică la scară largă pentru întârzierea declinului cognitiv, astfel încât să contribuie la reducerea sau încetinirea poverii demenţei la nivel global.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

20 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

12 ore ago

Citeste si: