Urticaria este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale pielii. Contactul cu animale de companie sau cu diferite substanţe ori produse chimice, alergiile sau intoleranţa la unele produse alimentare ne pot provoca alergii generând la nivelul pielii apariţia de urticarii.
Muşcăturile de insecte pot determina, de asemenea, apariţia unei forme numite, în termeni medicali, urticarie acută papuloasă.
Urticaria este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale pielii şi apare atât la copii, cât şi la adulţi.
Urticaria poate fi acută, dacă are un debut de până în 6 săptămâni, şi cronică, evoluţia fiind de peste 6 săptămâni.
Potrivit specialiştilor, urticaria este o alergie cutanată care se manifestă prin apariţia unor pete roz, puţin umflate.
Petele au forme şi dimensiuni variabile, variind de la unu sau doi milimetri până la câţiva centimetri.
Petele pot să apară pe orice zonă a corpului, chiar şi pe palme ori tălpi.
Urticaria poate fi provocată de expunerea la soare, frig, presiune, efort fizic sau stres emoţional.
Şi contactul cu anumite metale, precum, nichel, crom, cobalt, cupru sau cauciuc, latex, produse chimice industriale, precum şi cosmetice pot declanşa apariţia urticariei.
Vara, cel mai adesea, urticaria apare dacă suntem înţepaţi de insecte şi se manifestă local prin apariţia unor zone pruriginoase, eritematoase şi edematiate, mai mult sau mai puţin dureroase.
Putem vorbi însă şi despre copiii alergici la veninul de albină sau la acidul formic al furnicilor.
Cel mai important atunci când vrem să scăpăm de urticarie este să depistăm factorul declanşator.
În tratamentul pentru urticarie, medicul specialist recomandă medicamente antihistaminice sau antialergice şi, în funcţie de severitatea simptomelor, acesta poate prescrie şi antiinflamatoare steroidiene, care se administrează sub strictă supraveghere medicală.
Pacienţii care cunosc alergenul care le poate provoca urticarie trebuie să evite acest factor declanşator întreaga viaţă. Dacă este vorba despre înţepături ale insectelor, spre exemplu, se recomandă evitarea anumitor locurilor cu risc din acest punct de vedere şi folosirea de creme ori spray-uri.