Din cuprinsul articolului
Ursula von der Leyen: „Este timpul să ne gândim la vaccinarea OBLIGATORIE”.
Miercuri, 1 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles dedicată evoluției pandemiei și apariției variantei Omicron, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a făcut un anunț preluat urgent de toată media europeană.
Usula von der Leyen s-a arătat în favoarea unei „discuții” despre vaccinarea anti-covid obligatorie.
„Este o discuție care cred că ar trebui purtată în UE”, a declarat șefa Comisiei Europene.
Subiectul este unul controversat și neliștește milioane și milioane de europeni, și nu numai.
Ursula von der Leyen: „Este timpul să ne gândim la vaccinarea obligatorie”
Șefa executivului european a declarat pentru prima dată în cadrul conferinței de la nu doar că e timpul pentru o discuție despre vaccinarea obligatorie, dar și că aceasta trebuie să abă loc cât mai repede.
„Cred că este de înțeles și potrivit să avem această discuție acum, cât mai repede”, a mai declarat von der Leyen, subliniind că o treime din populația blocului comunitar, de 450 de milioane de persoane, este încă nevaccinată.
„Cum îi putem încuraja și, eventual, să ne gândim la vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană – acest lucru necesită discuții. Acest lucru necesită o abordare comună. Dar este o discuție care cred că trebuie să aibă loc”, a mai spus ea.
Șefa Comisiei Europene a amintit și ratele scăzute de vaccinare din mai multe state europene, subliniind că doar 66% din populația blocului comunitar s-a vaccinat anti-covid.
„În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător”, a transmis șefa Comisiei Europene, potrivit The Guardian.
Austria a anunțat deja vaccinarea obligatorie
Austria a anunțat deja că intenționează ca, începând cu luna februarie să impună vaccinarea obligatorie, iar un consilier al noului cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, a spus marţi că dorește ca țara sa să urmeze exemplul.
Ea a adăugat, de asemenea, că producția versiunii pentru copii a vaccinului anti-covid Pfizer/BioNTech va crește și dozele vor fi disponibile în UE pe 13 decembrie.
Comunitatea ştiinţifică are nevoie de ”100 de zile” pentru a adapta răspunsul prin vaccinare acestei noi variante a noului coronavirus, a subliniat preşedinta Comisiei.