Sari la conținut

Unul dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din Apuseni, operat din nou

Copilotul Răzvan Petrescu se află în prezent în operație la Spitalul Clinic Județean, el urmând să suporte intervenții chirurgicale la piramida nazală și la femur, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Monica Costin.

Reprezentantul spitalului a mai precizat că ceilalți trei pacienți se simt bine și că evoluția stării lor de sănătate este favorabilă.

Cei patru pacienți au suferit leziuni, în special la față și la picioare, în urma accidentului aviatic petrecut în urmă cu o săptămână în Munții Pauseni, când un avion pilotat de Adrian Iovan s-a prăbușit în Apuseni, la limita dintre județul Cluj și Alba.

În accident au murit pilotul Adrian Iovan și rezidenta Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani.

Cel de-al șaptelea pasager, medicul Radu Zamfir a părăsit Spitalul Clinic Județean Cluj a doua zi după accident.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel