Categories: Ştiri sănătate

Unul dintre creatorii UNTOLD și Neversea, optimist în privința organizării festivalurilor în 2021

Unul dintre creatorii UNTOLD și Neversea, Eduard Chereji, este optimist în privința organizării festivalurilor în 2021. Acesta susține că testarea rapidă poate fi o soluție optimă pentru persoanele care nu s-au vaccinat anti-COVID sau nu au trecut prin boală. 

Eduard Chereji a explicat pentru Antena 3 faptul că, într-adevăr, respectarea regulilor sanitare este foarte importantă, iar organizatorii înțeleg  acest lucru. De aceea, au căutat soluții optime pentru toate persoanele care își doresc să participe la astfel de evenimente, inclusiv cei are nu au trecut prin boală sau nu s-au vaccinat anti-COVID.

Se pot organiza festivalurile în 2021?

„De un an de zile, o bună parte din echipamentele noastră sunt în continuare suport pentru diverse spitale COVID care s-au organizat prin țară. Am sprijinit și vom sprijini în continuare.” a precizat Edy Chereji, adăugând că organizatorii de evenimente înțeleg importanța respectării regulilor sanitare.

„Eu sunt foarte optimist pentru că în 2021 suntem într-un scenariu mult mai favorabil decât în 2020. În acest an, iată că avem soluții non-invazive de testare rapidă. Ar fi greșit să spunem că doar cei care au trecut prin boală sau au făcut vaccinul poate au dreptul să meargă la un eveniment, sau restaurant, hotel.

Noi propuneam, în ceea ce privește UNTOLD și Neversea, testare rapidă în fiecare zi a festivalului. Avem resursele necesare de verificare.

Am vorbit cu cei din Barcelona, și cu cei din Olanda și Germania. De peste tot avem deja strânse concluziile. Sunt peste 100 de pagini pe care le-am pregătit pentru întâlnirile cu autoritățile.

Și una dintre cele mai importante concluzii a fost că la un eveniment, acolo unde se testează, oamenii sunt mult mai în siguranță decât dacă merg la supermarket”, explică Eduard Chereji, unul dintre creatorii UNTOLD și Neversea.

De asemenea, Voichița Lăzureanu, medic infecționist, susține că festivalurile pot fi reluate în 2021 dacă oamenii sunt testați în mod frecvent

„În mod cert este o varianta cât se poate de sigură, în condițiile în care nu există siguranță absolută pentru niciun fel de boală transmisibilă.

Această testare rapidă la intrare ar trebui însoțită eventual și de acele rapoarte de vaccinare și de trecere prin boală, care și ele ar putea să fie un filtru eficient pentru această normalitate. Chiar și pentru sălile de concerte, restaurante și orice fel de normalitate”, susține medicul, potrivit Antena 3.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

8 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

38 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: