Un medicament care conţine ranitidină (Zantac) a fost retras dintr-un mare lanț de farmacii din Statele Unite, cu suspiciunea că ar putea produce cancer.
SUA, Canada și Uniunea Europeană au demarat o anchetă încă de la jumătatea lunii septembrie, pentru reevaluarea ranitidinei.
Canada şi Franţa au scos deja de la vânzare medicamentele pe bază de ranitidină, iar în mai multe ţări europene sunt în curs proceduri de retragere.
Medicii au sfătuit pacienţii să nu o mai folosească, dar, totuşi, să nu întrerupă brusc tratamentul și să o înlocuiască cu altceva.
Ranitidina este un medicament folosit pentru arsurile gastrice și ulcere stomacale şi se eliberează în farmacii atât pe bază de reţetă, cât şi la liber.
La 13 septembrie, atât Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite, cât și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și-au făcut publice deciziile de a reevalua prezența N-nitrosodimetilaminei în medicamententele care conțin ranitidină. Această substanță, cunoscută și sub denumirea de dimetilnitrosamină, este suspectată, pe baza unor studii făcute pe animale, că ar putea fi un carcinogen uman (o substanță care poate produce cancer). Substanța este prezentă însă și în apă și alimente, inclusiv în carne, produse lactate și legume, dar nu este dăunătoare atunci când e vorba de cantități foarte mici, scrie BBC.
Pe de altă parte, un studiu făcut public în februarie 2019 avertiza că medicamentele împotriva acidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer, până în punctul reducerii duratei de supravieţuire a pacienţilor care iau aceste medicamente, potrivit Agerpres.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…