A treia doză de vaccin. În cursul zilei de vineri, 9 iulie, comisarul european pentru sănătate şi securitate alimentară, Stella Kyriakides, a anunțat că Uniunea Europeană este „pregătită” pentru o eventuală imunizare a populaţiei cu o a treia doză de vaccin Pfizer/BioNtech.
„Suntem deja pregătiţi pentru cazul în care va fi nevoie, atât la nivel european, cât şi în termeni de strategie europeană de achiziţie comună şi de distribuire a vaccinurilor”, a declarat comisarul în cadrul unei conferinţe de presă de la Madrid alături de ministrul spaniol al sănătăţii, Carolina Darias, potrivit AFP.
Joi, alianţa Pfizer/BioNTech a anunțat că intenţionează să solicite „în următoarele săptămâni” autorizarea pentru o a treia doză din vaccinul său împotriva COVID -19, în special în Statele Unite şi Europa.
Cele două companii consideră că o treia doză ar putea întări nivelul de anticorpi împotriva virusului şi împotriva variantei Delta, foarte contagioasă.
„Lucrăm la acest lucru în continuare, dar decizia în această chestiune se va baza pe ştiinţă. Echipa noastră lucrează constant cu Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) pentru a adopta o poziţia în viitoarele săptămâni sau luni”, a adăugat Kyriakides.
În Uniunea Europeană, 65% dintre cetăţeni au primit o primă doză, iar 47% pe amândouă. Cu toate acestea, comisarul european pentru sănătate şi securitate alimentară a avertizat că Europa este „într-o situaţie foarte fragilă”.
„Europa se află într-o situație foarte fragilă, din cauza creşterii numărului de cazuri pe care o constatăm în numeroase state membre din cauza variantei Delta. (…) Nu este momentul pentru relaxare”, a mai Kyriakides.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…