Unele tratamente împotriva hipertensiunii ar putea fi prea agresive

O bună parte din persoanele în vârstă care suferă de hipertensiune ar putea fi tratate într-un mod mai puțin agresiv, adică ar putea lua mai puține pastile decât le sunt prescrise în acest moment pentru a-și ține tensiunea arterială sub control.

Aceste schimbări au fost recomandate de un grup de experți numiți de guvernul SUA și au la bază studii riguroase. Totuși, responsabilii guvernului american nu și-au dat acordul asupra lor, iar Asociația Americană a Inimii urmează să facă publice alte recomandări, spre sfârșitul anul viitor.

Membrii grupului de experți au subliniat că pragul hipertensiunii nu se modifică: 140 cu 90, pentru adulții tineri și pentru toți adulții care suferă de diabet sau boli renale. Ei afirmă însă că adulții cu vârsta de cel puțin 60 de ani nu trebuie să ia medicamente antihipertensive decât dacă tensiunea lor arterială crește la 150 cu 90 sau peste acest nivel.

Potrivit acestora, urmarea de către adulții în vârstă a unui tratament prea agresiv poate avea drept consecință stări de leșin și căderi. Mai mult, pot apărea interacțiuni nedorite cu alte medicamente luate pentru alte afecțiuni.

Recomandările experților au fost publicate miercuri în Jurnalul Asociației medicale americane. Dr. Gary Gibbons, directorul Institutului național pentru inimă, plămâni și sânge (NHLBI, care este agenție federală) a precizat miercuri într-un comunicat că agenția sa nu a aprobat raportul grupului de experți, și nici Institutul național pentru sănătate, de care aparține NHLBI.

În ce-i privește, autorii raportului au insistat că observațiile lor sunt simple recomandări, iar doctorii trebuie să ia decizii de tratament în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui pacient, adăugând că toți cei care suferă de hipertensiune pot avea de câștigat dacă urmează o dietă sănătoasă, fac exerciții fizice în mod regulat și își țin greutatea sau control.

Recent Posts

Guvernul României a suplimentat bugetul programului „Masă sănătoasă în școli

Guvernul României a suplimentat bugetul programului "Masă sănătoasă în școli" cu peste 9 milioane de…

9 minute ago

Viitorul ministru al Sănătății în administrația Trump va ancheta vaccinarea anti-COVID

Robert F. Kennedy Jr., care va coordona portofoliul de sănătate publică în administrația președintelui ales…

20 de minute ago

Regal de operă și balet pe scena Operei Naționale București

Între 11 și 17 noiembrie, prima scena lirică a capitalei și a României continuă să…

29 de minute ago

Zi neagră: marele campion s-a stins din viață, un simbol al forței și al perseverenței. O poveste de viață impresionantă

Geoff Capes, fostul campion la concursul World's Strongest Man și o figură notabilă în sportul…

39 de minute ago

Alegeri 2024: Numărul cetățenilor români așteptați la urne pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Numărul persoanelor cu drept de vot a crescut

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că, la data de 31 octombrie, în Registrul electoral…

59 de minute ago

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România condamnat la închisoare cu executare

Tribunalul Timiș a decis miercuri condamnarea chirurgului Marinică Gașpar, fostul șef al Secției de Chirurgie…

o oră ago

Citeste si: