Din cuprinsul articolului
Unele medicamente au o durată de viață mai lungă decât arată data de expirarea de pe ambalaj, potrivit unor studii recente. Data de pe ambalajul medicamentelor este cea până când compania producătoare garantează eficienţa şi siguranţa utilizării medicamentului. Cât timp rămâne un medicament sigur şi eficient este un subiect de dezbatere.
În afară de substanţe precum insulina, nitroglicerina şi antibioticele lichide, care au ingredienţi activi mai puţin stabili, multe medicamente pot avea o viaţă mai lungă decât scrie pe ambalaj, scrie Live Science.
„Ultima dată când am verificat, nu am văzut documentaţii de specialitate asupra problemelor pe care medicamentele expirate le-au cauzat”, a precizat Lee Cantrell, director al San Diego Division din cadrul California Poison Control System.
Eficiență maximă după 40 de ani de la data expirării
Acum mai mulţi ani, Cantrell a examinat mai multe medicamente vechi, precum analgezice, pilule pentru dietă sau antihistamine. „Am găsit că aceste medicamente, unele dintre ele mai vechi de 40 de ani, încă aveau potenţă maximă”, a precizat savantul. Studiul a fost publicat în JAMA Internal Medicineîn anul 2010. Cantrell a publicat alt studiu în 2017 în care a arătat că EpiPens – auto-injectoarele folosite pentru tratarea alergiilor cu potenţial fatal – au păstrat 84% din potenţă la mai bine de 4 ani de la data expirării, sugerând că în cazul unei urgenţe, acestea ar fi mai bune decât nimic.
Totuşi, „anumite medicamente sunt expuse creşterii bacteriene, iar antibioticele slabe pot eşua în tratarea infecţiilor, ducând la boli mai serioase şi la rezistenţa la antibiotice”, au precizat reprezentanţii Shelf-Life Extension Program (SLEP), program iniţiat de Food and Drug Administration (FDA) şi Drug Enforcement Administration (DEA).