Unele categorii de persoane vor scăpa de taxa pe boală – impozitarea concediilor medicale
Din cuprinsul articolului
Guvernul Ciolacu va elimina impozitarea cu 10% a veniturilor aferente perioadei concediilor medicale pentru anumite categorii de persoane, după solicitările făcute în ultima perioadă de politicieni şi o serie de asociaţii de pacienţi.
Noul impozit introdus de la 1 ianuarie 2024, supranumit “taxa pe boală”, a început deja să îi afecteze pe pacienții cronici, care s-au trezit cu veniturile reduse atunci când au nevoie de concedii medicale.
Categoriile de persoane care vor fi scutite de impozit
În deschiderea ședinței de guvern, premierul Marcel Ciolacu a precizat că ar putea elimina impozitul doar pentru concediile medicale ale pacienților cronici și femeilor însărcinate.
O soluție pentru eliminarea impozitului pe concedii medicale ale categoriilor de persoane pentru care concediul medical “este obligatoriu”urmează să fie discutată cu miniștrii Sănătății și Finanțelor, potrivit premierului, citat de 360medical.ro.
“Vreau să stabilim astăzi cu domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, și cu domnul ministru al Finanțelor o foaie de parcurs în privința rezolvării situației concediilor medicale pentru pacienții cu boli grave și femeile însărcinate.
“Descurajez – și trebuie și descurajăm – abuzul de concedii medicale nejustificate, însă este nevoie și de o clarificare legislativă în sprijinul celor aflați în situațiile în care acest tip de concediu este obligatoriu”, a afirmat Marcelo Ciolacu.
Cum ar putea fi eliminată taxa pe boală
Noul impozit a fost introdus printr-o ordonanță de urgență (OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare), care se află în prezent în dezbatere în Parlament.
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a anunţat că a depus un amendament din partea grupului parlamentar PNL care ar elimina impozitarea concediilor medical. La rândul său, ministrul Sănătății Alexandru Rafila vrea o ordonanță de urgență care să “corecteze” măsura, cel puțin în cazul concediilor medicale pentru pacienții cu cancer.
Categorii de indemnizații afectate
Indemnizațiile vizate de această taxă includ o varietate de situații medicale:
Concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă din cauza bolilor obișnuite sau accidentelor în afara locului de muncă.
Concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea bolilor și recuperarea capacității de muncă.
Concedii medicale și indemnizații pentru maternitate.
Concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.
Concedii medicale și indemnizații pentru pacienți cu afecțiuni oncologice.
Concedii medicale și indemnizații de risc maternal.