Categories: Ştiri sănătate

Unde va fi mutat SINGURUL spital de stomatologie din Capitală care oferă servicii GRATUITE bucureştenilor

Singurul spital de stomatologie din Capitală care oferă servicii gratuite bucureştenilor se va muta în sectorul 4, costurile investiţiei necesare pentru realizarea lucrărilor de construcţie a noului spaţiu şi pentru utilare ridicându-se la aproximativ 21 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

„Singurul spital de profil din Capitală care oferă servicii medicale gratuite cetăţenilor Bucureştiului se va muta în sectorul 4. Pacienţii cu probleme stomatologice care locuiesc în sectorul 4 al Capitalei pot ajunge mult mai repede la un medic specialist care să-i trateze. Adulţii şi copiii care suferă din cauza afecţiunilor dentare vor putea beneficia în regim de urgenţă sau nu de consultaţii, radiografii şi tratamente stomatologice, în funcţie de problemele cu care se confruntă. Mai mult, toate aceste servicii vor fi gratuite şi asigurate de către o echipă medicală cu o vastă experienţă. Mai exact, de către medici şi asistenţi ai Facultăţii de Medicină Dentară, care vor fi relocaţi din mai multe clădiri cu risc seismic ridicat într-un spaţiu nou reamenajat din sectorul 4 al capitalei”, se arată în comunicatul Primăriei sectorului 4.

Totodată, în acelaşi centru îşi vor desfăşura activitatea studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Medicină Dentară, urmare a unei colaborări între Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi sectorul 4 al municipiului Bucureşti, relevă sursa citată.

„Asocierea dintre cele două instituţii nu este întâmplătoare, dimpotrivă. Medic stomatolog de profesie şi asistent universitar în cadrul UMF, primarul Daniel Băluţă are în lucru chiar un astfel de proiect, al construcţiei şi amenajării unui centru multifuncţional, care să ofere servicii medicale şi sociale gratuite pentru cetăţenii sectorului 4 şi nu numai. Noul ansamblu destinat serviciilor medicale şi sociale va fi amenajat într-o zonă uşor accesibilă a sectorului şi va fi compartimentat astfel încât toate activităţile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, se menţionează în comunicatul Primăriei sectorului 4.

Potrivit sursei citate, cabinetele medicale vor fi dotate corespunzător, iar zonele destinate activităţilor didactice vor fi precis delimitate.

„Costurile investiţiei necesare atât pentru realizarea lucrărilor de construcţie, cât şi pentru utilarea acestora se ridică la valoarea de aproximativ 21.000.000 lei, iar finanţarea va fi asigurată din bugetul local al Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Sectorului 4”, relevă comunicatul.

Proiectul privind cooperarea dintre Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” urmează să intre pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului Local Sector 4 şi, ulterior, pe cea a a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit sursei citate, iniţiativa va deveni realitate datorită „implicării deosebite” din partea primarului general al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, academician Ioanel Sinescu, şi a prorectorului cu probleme de învăţământ universitar de licenţă şi de master al UMF, prof. univ. dr. Ecaterina Ionescu.

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

o oră ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

2 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

2 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

3 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

3 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

4 ore ago

Citeste si: