Din cuprinsul articolului
Unde doare pancreasul? Pancreatita acută este o inflamație acută a pancreasului și poate varia de la inflamație ușoară la necroză pancreatică severă extinsă și poate fi asociată cu insuficiență multi-organică. Majoritatea cazurilor sunt ușoare, cu o rată a mortalității mai mică de 1% . Pancreatita severă are o rată de mortalitate de peste 20%.
Pancreasul este o glandă mare situată în partea superioară a abdomenului, în spatele stomacului. Produce enzime digestive și hormoni.
În pancreatită, enzimele care sunt eliberate, în mod normal, în tractul digestiv încep să atace pancreasul. Glanda se umflă și se inflamează, apoi și mai multe enzime sunt eliberate în țesuturile înconjurătoare și în fluxul sanguin.
Ce declanșează pancreatita acută
Ca urmare, digestia încetinește și devine dureroasă. Alte funcții ale corpului pot fi afectate. Pancreasul poate fi permanent deteriorat și cicatrizat dacă crizekle sunt severe, prelungite sau frecvente, potrivit Harvard Health Publishing.
Nu se știe exact de ce enzimele încep să atace pancreasul. Dar, există mai mulți factori declanșatori ai pancreatitei acute.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale pancreatitei acute sunt calculii biliari. Calculii biliari care ies din vezica biliară pot bloca canalul pancreatic. (Canalul pancreatic furnizează enzime digestive din pancreas către intestinul subțire.) Când canalul pancreatic se blochează, enzimele nu pot ajunge în intestin, rămânând blocate în pancreas. Acest lucru determină inflamarea pancreasului.
Cealaltă cauză principală a pancreatitei este consumul intens de alcool. Majoritatea persoanelor care consumă alcool nu dezvoltă niciodată pancreatită. Dar anumite persoane vor dezvolta pancreatită după ce vor bea cantități mari de alcool. Alcoolul combinat cu fumatul crește și mai mult riscul de pancreatită acută.
O altă cauză comună a pancreatitei acute este o complicație a unei proceduri medicale numite ERCP. ERCP se efectuează cu ajutorul unui endoscop. ERCP este utilizată pentru a identifica pietre și tumori și pentru a vizualiza conductele din pancreas, ficat și vezica biliară.
Alți factori care uneori pot provoca pancreatită includ:
Utilizarea unor medicamente, cum ar fi: sulfamide, hidroclorotiazidă, imunosupresoare, medicamente utilizate pentru tratarea HIV;
Chirurgie abdominală;
Traume severe;
Afecțiuni metabolice, cum ar fi nivelurile ridicate de calciu sau trigliceride din sânge;
Unele infecții, cum ar fi oreionul sau hepatita virală;
În multe cazuri, nu se poate găsi nicio cauză.
Unde doare pancreasul? Simptome
Cel mai frecvent simptom al pancreatitei acute este durerea abdominală superioară. Poate varia de la tolerabilă la severă.
Durerea apare, de obicei, în mijlocul corpului, chiar sub coaste. Dar se simte uneori fie pe partea stângă, fie pe cea dreaptă. Aceasta este o durere constantă, sâcâitoare. Poate radia spre spate, piept sau abdomenul inferior.
Durerea atinge rapid o intensitate maximă, adesea, în decurs de 30 de minute. În pancreatita indusă de alcool, durerea tinde să înceapă la una până la trei zile după un exces.
Poate fi dificil să găsești o poziție confortabilă. Aplecarea sau întinderea pe o partea poate reduce durerea. Mâncarea înrăutățește durerea.
Alte simptome ale pancreatitei acute includ:
- Greață și vărsături,
- Pierderea poftei de mâncare,
- Balonare,
- În cazurile severe, se pot dezvolta febră, dificultăți de respirație, slăbiciune și șoc.
Durata crizei
Pancreatita ușoară până la moderată dispare adesea singură în decurs de o săptămână. Dar cazurile severe pot dura câteva săptămâni.
Dacă apar daune semnificative ale pancreasului într-un singur atac sever sau în mai multe atacuri repetate, se poate dezvolta pancreatita cronică.
Tratament
Dacă bănuiți că aveți pancreatită acută, nu mâncați și nu beți nimic până nu consultați un medic. Alimentele și băuturile declanșează eliberarea enzimelor din pancreas. Acest lucru va agrava durerea.
Majoritatea persoanelor care dezvoltă pancreatită necesită internare. Sunt tratate cu analgezice și fluide intravenoase.
Nu vi se va permite să mâncați sau să beți până când simptomele dvs. nu încep să se amelioreze. În majoritatea cazurilor, nu se poate face nimic pentru a accelera vindecarea sau pentru a scurta o criză. Dacă criza este prelungită, iar un pacient nu poate mânca mai mult de o săptămână, se poate administra hrană pe cale intravenoasă.
În unele cazuri, pot fi prescrise antibiotice. Acestea vor ajuta la prevenirea sau tratarea infecțiilor în pancreas sau în țesuturile din jur. Majoritatea cazurilor nu au nevoie de medicamente suplimentare.
Solicitați urgent ajutor
Sunați-vă medicul sau mergeți la cea mai apropiată cameră de gardă a unui spitalul dacă aveți:
- Dureri abdominale intense care durează mai mult de 30 de minute;
- Durere însoțită de vărsături sau greață severă;
În majoritatea cazurilor, pancreatita acută dispare singură după câteva zile. De obicei, nu există complicații sau probleme suplimentare.
Un procent mic de pacienți dezvoltă complicații. Acestea pot include un pseudochist sau un abces în pancreas. Acestea pot necesita monitorizare sau tratament suplimentar.
Pancreatita cauzată de consumul intens de alcool este probabil să revină dacă consumul continuă. În timp, pot apărea leziuni permanente pe pancreas. Se poate dezvolta o formă cronică a bolii.