Din cuprinsul articolului
Președintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului o scrisoare prin care îl informează că forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024.
În scrisoarea adresată Parlamentului, președintele României invocă seria „de crize suprapuse” și avertizează că „mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate”, transmite Agerpres.
Starea de conflictualitate la nivel regional şi global s-a amplificat. Războiul din Ucraina a devenit pe parcursul anului 2023 unul de uzură, poziţional, însă evoluţia sinuoasă a acestuia nu a determinat Federaţia Rusă să renunţe la obiectivele iniţiale declarate ale invaziei”, afirmă Klaus Iohannis în scrisoare.
„În situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată – VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”, explică el în aceeași scrisoare.
„În funcţie de prevederile planurilor de răspuns în situaţii de criză care se pun în aplicare la nivelul Alianţei, dislocarea pe teritoriul naţional a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată poate să includă această Forţă de Răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control şi de sprijin, care se stabilesc ţinând cont de amploarea, tipul şi particularităţile operaţiei avute în vedere, îin cadrul procesului de planificare operaţională de nivel strategic şi operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianţei”, se mai arată în aceeași scrisoare.
Pentru aplicarea măsurilor pregătite la nivel național în scopul recepției VJTF, într-un interval de timp foarte scurt, de 72 de ore, „este necesar să preexiste aprobarea pentru dislocarea sau tranzitarea acestei Forţe de Răspuns a NATO pe teritoriul naţional”, mai notează președintele.
„În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO şi luând în considerare situaţia de securitate din regiune, (…) informez Parlamentul României că am aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii si/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2024”, se mai arată în scrisoarea către Parlament.
Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…
Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…
La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…
Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…
Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…
Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…