Categories: Ştiri sănătate

Una dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică luată de Ministerul Sănătății. Vaccinul penumococic, gratuit, pentru copiii din România

Ministerul Sănătății a finalizat procesul de achiziție a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valențe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice și otitele.

În rândul copiilor, bolile pneumocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Conform datelor oficiale, țara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia – o boală prevenibilă prin vaccinare – constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în luna septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantități de peste 477 de mii de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziționate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum și pentru primele luni din 2018. Ca și în cazul altor vaccinuri din Programul Național de Vaccinare, Ministerul Sănătății a semnat un Acord Cadru de achiziție cu producătorul, pentru o perioadă de 4 ani. În acest mod, vor fi preîntâmpinate orice dificultăți legate de disponibilitatea acestui vaccin în viitor.

Vaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie.

Vaccinul achiziționat de țara noastră, prin Ministerul Sănătății, este sigur, eficient și de calitate. În mod concret, vaccinul va ajuta la protecția împotriva celor mai des întâlnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive în Romania. Oferind cea mai extinsă acoperire a serotipurilor pneumococice, vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valențe este cel mai utilizat vaccin pneumococic la nivel mondial. El este folosit în peste 100 de țări, printre Marea Britanie, Franța, Italia și Statele Unite.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, încă de acum zece ani, includerea vaccinurilor pneumococice conjugate în programele de imunizare. Această recomandare a fost urmată de țara noastră, iar vaccinul a fost inclus în Programul Național de Vaccinare în 2013. Însă, până în 2017, nu au existat fondurile disponibile pentru introducerea efectivă a acestui vaccin în România.

Odată cu startul campaniei de vaccinare antipneumococică, Ministerul Sănătății va demara o campanie publică de informare, demers căruia i se alătură compania producătoare. Campania se va derula timp de un an și are drept obiectiv informarea corectă, completă și transparentă a părinților, de către profesioniștii din domeniul medical, cu privire la toate aspectele vaccinării antipneumococice.

Reprezentanții comunității medicale din România salută în mod public decizia Ministerului Sănătății de a aloca fondurile necesare achiziției vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valențe. 

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

27 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

57 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: