Sari la conținut

Un virus extrem de periculos i-a alertat pe experții din întreaga lume. Nu are leac și a provocat epidemii cu rate de mortalitate de până la 90%

Experții trag un semnal de alarmă cu privire la un virus extrem de periculos cu potențial letal care a a provocat epidemii cu rate de mortalitate cuprinse între 40% şi 90%.

Virusul denumit Nipah a fost identificat în 1999 în Malaysia şi Singapore și a făcut ravagii pe mii de kilometri în Bangladesh şi India. Nu are încă leac, neexistând medicamente sau vaccinuri împotriva acestuia, au indicat specialiştii, potrivit Agepres.

”Au trecut douăzeci de ani de la descoperirea lui, însă lumea încă nu este dotată în mod adecvat pentru a face faţă ameninţării la adresa sănătăţii la nivel global reprezentată de virusul Nipah”, a declarat Richard Hatchett, director executiv al Coaliţiei pentru Inovaţii în domeniul Pregătirii pentru Epidemii (CEPI), care participă săptămâna aceasta la o conferinţă pe tema Nipah, în Singapore.

CEPI, un parteneriat între specialişti în afecţiuni şi organizaţii publice, private, caritabile şi civile, a fost înfiinţată în 2017 pentru a încerca grăbirea dezvoltării unor vaccinuri împotriva bolii infecţioase nou-apărute şi necunoscute.

Un virus extrem de periculos i-a alertat pe experții din întreaga lume. Printre primele obiective ale sale se numără Nipah, un virus transmis în principal de anumite tipuri de lilieci şi porci infectaţi, dar şi în mod direct, de la o persoană la alta, precum şi prin alimente contaminate.

În doi ani de la descoperirea sa, Nipah se răspândise în Bangladesh unde a provocat mai multe epidemii din 2001.

Un focar de Nipah din 2018, în Kerala, India, a provocat decesul a 17 persoane.

”Epidemiile de Nipah au fost până în prezent limitate la Asia de Sud şi Asia de Sud-Est, însă virusul are un potenţial epidemic grav, deoarece liliecii frugivori Pteropus care sunt purtători ai virusului se regăsesc în zonele tropicale şi sub-tropicale, unde trăiesc peste două miliarde de oameni”, a subliniat Hatchett.

Specialistul a indicat de asemenea că Nipah poate fi transmis de la o persoană la alta şi se poate răspândi, teoretic, în zone dens populate.

Conferinţa de două zile pe tema Nipah, prima care se concentrează pe acest virus cu potenţial letal, a început luni şi este organizată de CEPI şi Facultatea Medicală Duke-NUS din Singapore.

”În prezent nu există medicamente sau vaccinuri specifice pentru infecţia cu virusul Nipah, chiar dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii a identificat-o ca fiind o boală prioritară”, a declarat Wang Linfa din cadrul Facultăţii Medicale Duke-NUS şi copreşedinte al conferinţei. Linfa şi-a exprimat speranţa că evenimentul din Singapore va stimula experţi din lumea întreagă să identifice modalităţi de combatere a virusului Nipah.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel