Primul vaccin experimental contra virusului Ebola care a fost supus unor teste clinice în Statele Unite ale Americii a fost bine tolerat şi a declanşat un răspuns imunitar bun, potrivit rezultatelor.
„Extinderea fără precedent a epidemiei actuale de Ebola în Africa de vest a dus la o intensificare a eforturilor de dezvoltare a vaccinurilor sigure şi eficiente, care vor putea permite stoparea acestui flagel şi vor juca un rol cheie în prevenirea unor viitoare epidemii”, a declarat Anthony Fauci, director al Institutului de alergii şi boli infecţioase (NIAID).
Fauci nu a precizat când va fi vaccinul disponibil pentru a fi distribuit în rândul populaţiei.
„Bazându-ne pe rezultatele pozitive ale testului clinic de faza I al acestui vaccin, ne vom înteţi eforturile pentru a demara teste pe un număr mai mare de persoane, pentru a putea stabili eficacitatea sa în împiedicarea infecţiei cu virusul Ebola”, a mai spus Anthony Fauci.
NIAID doreşte să demareze testele clinice de faza a doua şi a treia (ultima înainte de lansarea pe piaţă, n.r.) în Africa de vest în 2015, precizând că este deja în discuţii, în stadiu avansat, cu autorităţile responsabile din Liberia şi alte ţări africane.
Vaccinul, numit ChAd3, dezvoltat de NIAID şi laboratorul britanic GlaxoSmithKline (GSK), a fost testat pe 20 de voluntari sănătoşi, cu vârste între 18 şi 50 de ani, la o clinică a Institutelor Naţionale ale Sănătaţii (NIH) din SUA, din care face parte şi NIAID.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista New England Journal of Medicine.
Vaccinul conţine elemente genetice provenind de la două tulpini ale virusului Ebola (Sudan şi Zair), care sunt purtate de un adenovirus responsabil de răceala la cimpanzei, un agent infecţios inofensiv pentru oameni.
Organismele celor 20 de voluntari au produs anticorpi în patru săptămâni după ce au fost vaccinaţi, nivelurile fiind mai crescute în cazul celor care au primit cea mai puternică doză de vaccin.
Cercetătorii au subliniat că vaccinul a indus un răspuns din partea limfocitelor, mai ales în ceea ce priveşte celulele T CD8, care par să joace un rol cheie în protejarea împotriva Ebola în cazul primatelor. Vaccinul a fost iniţial testat cu succes pe maimuţe.
„Amploarea şi calitatea răspunsului celulelor T CD8 observate în cadrul acestui test clinic sunt similare cu cele constatate în cazul primatelor”, a declarat Julie Ledgerwood, cercetătoare la NIAID, care a condus testul clinic.
Vaccinul nu a provocat efecte adverse grave. Doar doi participanţi dintre cei care au primit doza cea mai puternică au prezentat febră pentru scurtă durată.
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…